Luiza Radulescu Pintilie

Ceasurile electrice  care nu funcţionează  pe bază de cuarţ  s-au ameţit cu totul de curând, după cum au anunţat specialiştii, din cauza unui scandal de pe piaţa energiei, pierzând şase minute din curgerea normală a timpului !  De parcă nu era de ajuns că tot specialiştii au ajuns, nu cu mult timp în urmă, la concluzia că ziua nu mai are  24 de ore, ci doar … 16, ceasurile vieţii a sute de români sunt,  de doi ani, la un pas de a se  opri cu totul oricând, din cauza revoltătorului scandal al imunoglobulinei. Un scandal în care  poticneala  repetată, de acum vreo două zile, a doamnei prim-ministru Vasilica Dăncilă  în  denumirea nu tocmai uşor de spus  – câteodată  până şi  de către medici !!!- e chiar ultimul lucru care ar trebui să ne irite! Fiindcă, potrivit procedurilor tocmai activate de România prin  Mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene- mecanism ce acţionează, din anul 2010, împreună cu finanţarea comunitară în domeniul  ajutorului umanitar-  suntem  ajunşi, din această cauză,  în   momentul unui CONFLICT sau al unei  CATASTROFE.  Scrise deliberat, literă cu literă, cu majuscule, chiar dacă, potrivit specialiştilor în comunicare,  folosirea acestei modalităţi de redactare  înseamnă că strigi la cineva. 
Da, criza de imunoglobuline care a împins România, ca o ultimă încercare de salvare, să ceară ajutor la UE şi NATO, impune să strigi, chiar să urli, fiindcă aceia care ar fi trebuit să evite o asemenea realitate dramatică a sistemului medical românesc nu au înţeles, de atât de mult timp, nici de vorbă bună, dar au fost aproape orbi, surzi şi insensibili şi la protestele părinţilor disperaţi, şi la deciziile unor adolescenţi grav bolnavi de a se sinucide, şi la avertismentele unor medici şi la plânsul neputinţei lor de a nu avea cu ce să-şi facă meseria, deşi ştiu perfect ce au de făcut, şi chiar în faţa certificatelor de deces ale celor ucişi deja de lipsa imunoglobulinei.
De câte ori aţi auzit vorbindu-se despre această situaţie, sunt sigură că aţi reţinut că imunoglobulinele – denumite şi gamaglobuline sau globuline imune serice – sunt substanţe obţinute din plasmă sanguină umană şi că plasma, prelucrată de la donatori, conţine anticorpi care protejează organismul împotriva bolilor. În România, potrivit datelor anunţate de Ministerul Sănătăţii, există aproximativ 500 de pacienţi – adulţi şi copii- ale căror vieţi sunt legate până la dependenţă de aţa subţire, deja… ruptă şi înnodată din când în când, a imunoglobulinelor. Cifrele mai spun că pentru tratarea acestora ar fi necesare lunar 5.000 de flacoane cu preţioasa substanţă care face diferenţa între viaţă şi moarte, iar anual de 956 de kilograme. Ceea ce producătorii pretind că nu e profitabil – prea puţini bolnavi, preţuri prea mici, de unde să iasă câştigul??? Concluzie: la momentul activării mecanismului de recunoaştere a… catastrofei, ministrul Sănătăţii a precizat că România nu mai dispunea de NICIO DOZĂ – acelaşi strigăt de mai sus – de imunoglobulină. Şi încă o concluzie – foarte repede, 70 de ţări au anunţat că au început să caute soluţii pentru România. Şi nu poţi să nu te întrebi imediat- dacă nu una, nu două, nu zece ţări, ci de şapte ori mai multe state sunt în stare să caute soluţii, România de ce s-a dovedit incapabilă să facă acelaşi lucru ?! Pentru copiii ţinuţi izolaţi în casă, departe de colectivităţi, în încercarea de a fi apăraţi de boli, dar şi de un sistem medical incapabil să le asigure tratamentul. Pentru cei care nu mai au putere să se gândească, aşa cum ar fi firesc, aşa cum au tot dreptul, că de fapt au toată viaţa înainte, ci, chinuiţi de suferinţă, să fie împinşi să creadă că nu le-a mai rămas decât o singură soluţie – să îşi pună capăt zilelor.
Nu am să reiau întrebarea pe care şi-o pun foarte mulţi români: De ce plătim asigurări de sănătate ? În schimb am să întreb cine şi cum plăteşte pentru faptul că, în degringolada soluţiilor de avarie, anunţate drept mari victorii, spre sfârşitul anului trecut, la decizia ministrului Sănătăţii de atunci, s-a importat, pe bani mulţi, o cantitate foarte mare dintr-un medicament din gama imunoglobulinelor destinat secţiilor de terapie intensivă, însă complet inutil în cazul imunodeficienţelor primare și al bolilor autoimune?! Adică, pe scurt, INUTIL exact pentru pacienţii dependenţi de imunoglobulină şi care, în absenţa ei, riscă să nu îşi mai poată desfăşura activitatea, să fie imobilizaţi la pat şi, în cele din urmă, să fie în pericol de moarte. Orice virus – inclusiv o banală răceală – le poate fi fatal acestor bolnavi.
În consecinţă, pentru catastrofa nepriceperii, a superficialităţii, a incompetenţei decizionale – care mi se pare chiar mai gravă decât catastrofa pentru care acum am cerut UE şi NATO să ne salveze – ce mecanism ar trebui să se activeze ?
Mai adaug doar atât: imunoglobulinele se află pe lista de medicamente esenţiale a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – medicamente considerate necesare în fiecare ţară din lume. Nu doar în cele 70 de state – sau câte or fi – care au sărit acum să ne ajute. Ci în toate, adică inclusiv în România, unde s-a ajuns ca viaţa să atârne de firul subţire de aţă al unui medicament esenţial, împinsă, cu bolnavii ei cu tot, de propriul stat, în prima linie a unui… război în care inamicul se cheamă imunoglobulină.