Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a afirmat sâmbătă că evaluarea activităţii ambasadelor României desfăşurată la nivelul ministerului pe care îl conduce se va termina în maximum 10 zile şi a precizat că nu există nicio listă cu şefi ai misiunilor diplomatice care vor fi evaluaţi, acţiunea fiind una anuală. „Nu există nicio listă de ambasadori, nici primul, nici al doilea, este vorba de o cerere pentru evaluarea activităţii ambasadelor şi, bineînţeles, asta înseamnă, implicit, şi a şefilor de misiuni care răspund pentru activitatea diplomatică în exterior. E o chestiune care la noi se face anual. Fiecare ambasadă, la sfârşitul anului, transmite un raport de activitate în decursul lunii ianuarie şi, pe această bază, a fost cererea doamnei prim-ministru de a face o evaluare foarte clară a modului în care s-au desfăşurat activităţile în oficiile diplomatice, urmând ca după aceea să se ajungă la anumite concluzii”, a declarat Meleşcanu, la un post de televiziune. El a afirmat că nu a văzut ultima evaluare a ambasadorului României în SUA, George Maior. „Nu, nu am văzut această evaluare. Noi acum evaluăm anul 2017, în perioada în care am preluat mandatul. Nu pot să vă spun care au fost evaluările precedente, dar acum facem această evaluare, repet, pe absolut toate oficiile diplomatice ale României, tocmai pentru a avea o imagine mai corectă a ceea ce s-a desfăşurat ca activitate şi, mai ales, pentru a adopta măsurile necesare de accelerare a ridicării activităţii la un prag mult mai înalt”, a explicat ministrul. Întrebat dacă dezvăluirile despre implicarea SRI în formarea de guverne, în procesele, dosarele din Justiţie ar justifica o retragere de la post a ambasadorului George Maior, Meleşcanu a afirmat că singurul lucru pe care-l poate face este să evalueze activitatea în postura de şef de misiune diplomatică a oricărei persoane. „Din punctul meu de vedere, singurul lucru pe care pot să-l fac este să evaluez activitatea în postura de şef de misiune a oricărei persoane şi nu pot să mă refer la circumstanţe care au privit activitatea sa anterioară sau alte lucruri. Deci, evaluarea se face strict pe nivelul modului în care se îndeplinesc sarcinile care revin fiecărei ambasade”, a precizat ministrul de Externe.