Giorgiana Radu

Moșii de iarnă, praznic ţinut în sâmbăta morţilor, s-au consumat  într-un februarie cu miros de primăvară. Sărbătoarea, încărcată de tradiţii și semnificaţii, care diferă de la o regiune la alta,  are menirea de a-i pomeni pe cei plecaţi din această lume, de a-i determina pe cei vii să nu-i uite, obligându-i și la câteva obiceiuri musai de respectat. Femeile pregătesc colivă, colaci, pachete cu alimente și sticla cu vin, care vor fi duse la slujbă, spre a fi sfinţite. După acest ritual, alături de o lumânare aprinsă, sunt împărţite pentru sufletele celor răposaţi. La sate există o sumedenie de păreri în ceea ce privește datul de pomană. Așa nu e bine, așa nu se face, așa trebuie, așa se zice.
Preoţii infirmă aceste știute populare spunând că de pomană se poate da orice. „Faptul că dai de pomană este un act de milostenie, un act de binefacere pentru cei din jur. Omul decedat nu mai mănâncă, nu mai bea, nu mai chefuiește, nu are nevoie de bani, bijuterii sau alte produse. Omul decedat are nevoie de rugăciune, nimic mai mult din partea celor vii”.
În vâltoarea acestor pregătiri care încep cu o zi înainte, și care se fac aproape mecanic, cu intenţia ca toate să fie bine rânduite, coliva să fie suficient de dulce, să aibă destulă nucă, din pachete să nu lipsească oul fiert sau felia de cozonac, oare câţi fac și o rugăciune pentru sufletul celui care nu mai e? Esenţa, adevărata semnificaţie se rătăcește, din păcate, într-un lung șir de lucruri lumești. În calendarul creștin ortodox apar numeroase sărbători de-a lungul anului și, cu prilejul fiecăreia, oamenii tind să petreacă, să se ghiftuiască, depărtându-se de simbolistica reală, duhovnicească. La fel se întâmplă și în cazul pomenilor care iau de multe ori altă turnură decât cea menită.
Moșii de iarnă s-au isprăvit, veșnica pomenire a fost cântată, datoria morală a celor vii a fost bifată. Mormintele au fost stropite cu vin sfinţit, lumânările au ars acolo unde au fost aprinse. Să fie oare destul? Poate că lacrima vărsată la crucea celor plecaţi de lângă noi face cât toate pomenile la un loc și mai mult de atât. Dorul și faptul că ne amintim de ei nu-i omoară definitiv, ci le lungește viaţa sufletului care poate că nu mai e. Sunt aici atât timp cât nu-i uităm. Odihnă veșnică morţilor noștri, dar și celor de amintirea cărora nu a avut cine să se îngrijească!