Registrul Auto Român a transmis, ieri, un comunicat de presă, prin intermediul căruia se spune că respinge informaţiile difuzate recent în mass-media potrivit cărora RAR şi Direcţia Regim de Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor ar dori să introducă o prevedere legală, prin care posesorii de autovehicule care au ITP (Inspecţia Tehnică Periodică) suspendată sau expirată, respectiv înmatricularea suspendată, să fie pasibili de închisoare prin întocmirea unui dosar penal. RAR precizează că nu a avut niciodată şi nici nu are în vedere o astfel de iniţiativă, deoarece normele legale în vigoare prevăd clar că abaterea menţionată mai sus reprezintă contravenţie sancţionată doar prin amendă (ca sancţiune principală) şi puncte de penalizare (ca măsură complementară). „Aşadar, spre exemplu, în cazul în care un autovehicul este oprit de poliţie în trafic şi se constată că are ITP expirată, pe lângă sancţiunea principală şi cea complementară se dispune şi reţinerea certificatului de înmatriculare, fapt ce vă atrage după sine, începând cu 20 mai 2018 şi suspendarea înmatriculării, fără consecinţe de natură penală. Odată ce posesorul autovehiculului se prezintă la staţiile ITP autorizate şi obţine ITP valabilă, se ridică automat şi suspendarea dispusă asupra înmatriculării. Toate aspectele precizate sunt stipulate în OG Nr. 14/2017, de modificare şi completare a OUG 195/2002 privind circulaţia vehiculelor pe drumurile publice“, se arată în comunicatul RAR.