Cuviosul Martinian a intrat în viaţa monahală la vârsta de 18 ani, petrecând într-o peşteră, din apropierea Cezareei Palestinei, vreme de 25 de ani, în înfrânare şi rugăciune. Dumnezeu l-a învrednicit cu darul tămăduirii, mulţi oameni dobândind vindecare prin sfintele lui rugăciuni. De asemenea, sfântul a vindecat chiar şi mulţi îndrăciţi. Pentru aceasta, diavolul, avea să aducă asupra Sfântului Martinian numeroase ispite şi năluciri, pentru a-l îndepărta de viaţă sihăstreasca. Cel mai mult l-a ispitit însă diavolul pe cuviosul Martinian, cu patima desfrânării. Până la urmă, cuviosul s-a ascuns pe o insulă pustie unde a trăit timp de 10 ani. Într-o dimineaţă, naufragiind o corabie, o fată care se agăţase de o scândură, a ajuns până la locul unde se nevoia sfântul. Acesta i-a lăsat fetei hrană şi adăpostul său, apoi, zicându-şi: „Fugi, Martiniane, să nu te ajungă ispită!“, s-a aruncat în mare, înotând până la ţărm. Ultima parte a vieţii, Martinian şi-a petrecut-o pribegind din loc în loc până când, într-o zi, a sosit la Atena. Aici a adormit în Domnul, învrednicindu-se a fi îngropat cu mare cinste de episcopul locului.