Fl. Tănăsescu

Sunt, și nu puțini, oameni salvați de la moarte care ar trebui să le ridice statuie jandarmilor montani. Și, probabil, numai Sfinxul din Bucegi poate să fi contabilizat numărul acestora. Și, desigur, Dumnezeu.
Sunt salvamoniști care, alături de jandarmii montani, își riscă propria viață pentru a-i coborî teferi de pe muntele acoperit cu zăpadă – și asta în condiții de vizibilitate de până la trei metri, patru sau, hai, cu indulgență, cinci, la ceas de noapte. La ora, la cesurile rele, când vântul bate din toate părțile și busola nu mai arată Nordul…
Da, sunt oameni care se urcă acolo unde nici vulturii nu se avântă. Fiindcă este foarte posibil ca și păsările astea, adulmecătoare de moarte, să știe că profesioniștii adevărați își fac meseria ca la carte. Și că exercțiile pe care noi le vedem la televizor – altfel spectaculoase și pline de cascadorii – sunt mizilc față de ceea ce se petrece într-o intervenție reală. Cum s-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni, când 12 jandarmi montani au salvat șapte schiori rătăciți între Cota 2000 și Cota 1400.
Da, Sfinxul știe dar tace, păstrând confidențialitatea în ceea ce privește numărul vieților salvate pe munte. Tot el știe, probabil, și ceea ce au simțit familiile ori rudele salvatorilor – jandarmi montani, salvamontiști – în noaptea de duminică spre luni, salvatorii montani au căutat și au salvat șapte schiori rătăciți pe Canionul Peleșului. . . Noi știm doar atât: că zăpada era de peste 1, 5 metri, terenul stâncos, cu pericol de avalanșă, iar semnalul de la GPS ba funcționa, ba nu…
Șase dintre schiori au fost salvați până la miezul nopții. Cu al șaptelea a fost mai complicat, acesta fiind găsit spre dimineață.
“Acum l-au localizat și pe al șaptelea. Omul este în regulă. Echipa (de jandarmi – n.n.) o să vadă cum procedează pentru evacuarea acestuia”, anunța, la ora 23, 36, în noaptea amintită, șeful Inspectoratului de Jandarmi Județéan (IJJ) Prahova, colonel Liviu Coman.
Iar între ora 23, 36 – când era încă duminică – și ora 2,12 a dimineții de ieri, când șeful jandarmeriei prahovene anunța că salvarea ultimei persoane s-a finalizat, numai Dumnezeu, Sfinxul și ei, jandarmii montani implicați în acțiune, știu prin ce-au trecut. Noi doar bănuim că au fost trei ore de tensiune, de așteptare, de stat cu sufletul la gură.
Și , din păcate pentru presă – dar, trebuie să recunoaștem, spre lauda lor – , nici salvatorii montani nu sunt prea vorbăreți…. Ieri, de exemplu, colonelul Liviu Coman ne-a spus că tot ce avea de spus s-a transmis prin comunicat de presă. Nu tu laude, nu tu câteva vorbe de genul: “Am monitorizat cu atenție ce se întâmplă acolo, în zona în care vântul bătea, stratul de zăpadă era de aproape doi metri, terenul era stâncos. Și colegii mei, riscându-și viețile, au reușit, după mai bine de opt ore, să-i salveze pe cei șapte schiori care s-au aventurat pe munte”.
Nu, nimic din toate astea. A, ba nu, a făcut o precizare: că intervenția din noaptea de duminică spre luni nu a fost de mai mare amploare față de aceea de la cumpăna dintre ani, când, alături de salvamoniști și civili, oamenii din subordinea sa au reușit să salveze câteva zeci de persoane – printre care și copii – rămași blocați pe Platoul Bucegi. Atunci a început să viscolească, iar transportul pe cablu nu a mai funcționat. În acțiunea de salvare au fost chemați jandarmi şi salvatori montani din Prahova, Argeş şi Dâmboviţa, participând și civili.
Statuie poate că trebuie să le ridice jandarmilor montani și tatăl care, în urmă cu două săptămâni, și-a luat fiul, în vârstă de numai patru ani, plecând amândoi de la Piatra Arsă spre Cota 2000. Din cauza vântului, a stratului de zăpadă și a epuizării au solicitat jandarmii montani care i-au scos din “infernul alb”.
Ca să nu mai zicem despre turiștii rămași blocați cu mașinile în zăpadă, ultima întâmplare de acest gen având loc în data de 14 februarie, pe drumul Cotei ce duce spre Sinaia.
Iar exemplele pot continua. Și numai Dumnezeu şi Sfinxul din Bucegi cunosc numărul vieților salvate de către jandarmii montani.
Restul sunt acțiune și tăcere…