Nicoleta Dumitrescu

Acum vreo săptămână, analiştii care stau toată ziua cu ochii pe ceea ce ar părea că seamănă cu o electrocardiogramă a urcuşurilor şi coborâşurilor creşterilor şi descreşterilor din punct de vedere economic anunţau că România a depăşit China. Iar depăşirea a fost chiar la creşterea economică, urcuşul înregistrat fiind de 7%, mai mare, aşa cum a reieşit, chiar decât la chinezi. Cu siguranţă, la auzul acestor veşti, şi cei din China s-au minunat, acum având ca temă de lucru, probabil, indentificarea metodei acestei reuşite românești.
Aşi în tot ceea ce mişcă pe globul pământesc, inclusiv într-ale ştiinţei, chinezilor nu le-ar lua prea mult timp ca să descopere că, de fapt, spectaculoasa creştere economică înregistrată la finalul anului trecut în România s-a bazat doar pe consum.
Şi de unde a venit consumul? De la o anumită categorie de personal, în mod special a bugetarilor, un exemplu fiind şi cazul acelora din administraţia publică unde lefurile s-au dublat, chiar s-au triplat în unele cazuri. Şi, este adevărat, văzându-se cu bani, cei în cauză s-au pus pe cheltuit, dincolo de mâncare atenţia fiind îndreptată către achiziţia de electrocasnice, televizoare şi telefoane de ultimă generaţie.
Numai că, având în vedere că nu toţi cei care sunt salariaţi în România fac parte din categoria bugetarilor, statisticile legate de creşterea economică nu-i prea „sensibilizează” pe cei mai mulţi dintre români. Ba, făcând comparaţie cu anul trecut, pot constata, cu uşurinţă, dar şi tristeţe, că valoarea banilor nu mai este ceea ce a fost.
Iar asta se vede, evident, chiar din prima zi de salariu când, după ce sunt puse de o parte sumele necesare pentru plata facturilor, başca banii necesari pentru plata ratelor, când se trage linie sunt mulţi aceia care fluieră mai mult a pagubă.
Pe de altă parte, în categoria persoanelor care sunt nemulţumite de lefuri au mai intrat şi altele, în acest ultim caz fiind vorba despre cele care, graţie „ţopăielii fiscale”, și a transferului contribuţiilor de la angajat la angajator, s-au trezit că au salarii mai mici, deşi ministrul Muncii susţinea, ori de câte ori avea ocazia, că acest lucru nu poate fi luat în calcul.
Mai mult, de la o zi la alta, din cauza aceluiaşi transfer al contribuţiilor, apar noi şi noi categorii de persoane care, confruntându-se cu anumite situaţii, se lovesc de aceeaşi problemă a diminuării sumelor care li s-ar cuveni, cum sunt cele aflate în concediu medical sau de îngrijire a copilului. În schimb, pentru politicienii din Parlament s-au găsit resurse de majorare a indemnizaţiilor, motivaţia unuia dintre parlamentari fiind aceea că ei, ca aleşi ai neamului, când apar în public, trebuie să fie îmbrăcaţi…la patru ace, iar un costum de haine, vorba aia, nu costă 2 lei!
Şi, atunci, cui îi foloseşte faptul că România a fost mai tare decât China la capitolul creştere economică? Probabil doar politicienilor care, aşteptând să zică vreun analist că economia duduie, să poată în următorul minut să se şi împăuneze că meritul este doar al lor.
Oricum, nimic nu mai este ceea ce a fost! Iar în condiţiile în care veştile rele sunt mai multe decât cele bune, speranţa că, poate odată şi odată, se întoarce roata, este undeva pierdută în spaţiu. Mai trist este însă faptul că unii dintre cei care spun că dacă economia duduie este meritul lor se cred de neînlocuit!