Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat joi seara că după majorările salariale de la 1 Martie speră să nu mai audă de bani daţi de pacienţi personalului medical, creşterea salariilor fiind un pas „important” spre rezolvarea lucrurilor, potrivit Agerpres.
„Eu sper că odată cu majorarea salarială de la 1 Martie aceste lucruri să se schimbe şi să nu mai auzim despre ele. Nu cred că se vor schimba toate de la bun început, cred că lucrurile vor fi pe parcurs rezolvate. Creşterea salariilor e un pas important pentru că până la urmă hai să spunem că e o reparaţie faţă de cei care au lucrat atât de mult timp pe foarte puţini bani. Majorări salariale au fost în ultimii doi ani, trei majorări succesive, dar înainte de asta, o asistentă medicală care lucra la patul bolnavului în Terapie Intensivă avea un salariu de 1.800 de lei net, până acum doi ani. Au fost majorări succesive acum, de la 1 Martie vor fi şi alte majorări, până la urmă trebuie să şi reparăm moral ceva. Pentru că tot timpul avem pretenţie de la aceşti oameni care lucrează în sistemul medical, negândindu-ne că sunt şi ei oameni, au copii, au casă, au rate”, a spus Sorina Pintea, la Digi 24.
Ministrul Sănătăţii a mai afirmat că se aşteaptă ca în urma majorărilor salariale şi a investiţiilor în aparatură medicală să se întoarcă în ţară şi o parte dintre medicii plecaţi în străinătate în ultimii ani.