N. D.

Artişti care au colaborat, de-a lungul timpului, cu solista Mădălina Manole – al cărei destin s-a frânt în ziua în care împlinise 43 de ani – vor participa mâine la o ceremonie religioasă dedicată memoriei acesteia, la Cimitirul „Bolovani“ din Ploieşti. Anunţul a fost făcut de către organizatorii concertului extraordinar “In Memoriam Mădălina Manole – Fată dragă”, ce va avea loc pe data de 3 martie, ora 19.30, la Sala Palatului din București. “Sâmbătă, 24 februarie 2018, orele 9,30, va avea loc o ceremonie religioasă dedicată memoriei Mădălinei Manole, la Cimitirul „Bolovani“ din Ploieşti. Vor participa, alături de fratele artistei, Aurelian Temişan, Octavian Ursulescu, Nico, Romică Ţociu, Anca Ţurcaşiu, Silvia Chifiriuc, Annes, organizatorii spectacolului ş.a.” s-a precizat ieri, prin intermediul unui comunicat de presă.
Pe 14 iulie 2010, chiar în dimineaţa zilei când împlinea 43 de ani, Madălina Manole a fost găsită moartă, cauzele fiind învăluite încă în mister. Pentru că a plecat prea devreme din lumea pe care a iubit-o, cea a concertelor, foştii colegi de scenă au ţinut ca, în acest an, să organizeze un spectacol care se dorește a fi un omagiu adus celei care era supranumită “Fata cu părul de foc”. Astfel, pe 3 martie, la Sala Palatului, vor interpreta şlagărele Mădălinei Manole cunoscuți artiști: Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanţu, Anastasia Lazariuc, Aurelian Temișan, Mihai Constantinescu, Nico, Daniel Iordăchioae, Anca Țurcașiu, Oana Sîrbu, Carmen Rădulescu şi alţii.