Liberalii au depus ieri, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, în care afirmă că se impune demiterea acesteia din cauza „incompetenţei de care a dat dovadă”. Moţiunea va fi dezbătută luni şi votată miercurea viitoare. „Se impune demiterea doamnei Lia Olguţa Vasilescu având în vedere incompetenţa crasă de care a dat dovadă în exercitarea mandatului de ministru, România fiind un caz unic în lume în care un salariat în loc să primească salariu pentru munca prestată este dator angajatorului. Nu mai încercaţi să scăpaţi, doamnă ministru, pentru că este imposibil. Nici minciunile spuse cu convingere nu vă mai ajută! Fluturaşul de salariu este dovada. Românii au salarii mai mici sau, mai mult decât atât, trebuie să aducă bani de acasă la sfârşitul unei luni de muncă. Luni de zile aţi minţit că salariile nu vor scădea, ci vor creşte, iar de aici înainte nimeni nu mai are încredere în dumneavoastră şi în Guvernul din care faceţi parte”, se arată în textul documentului. Moţiunea va fi dezbătută şi votată probabil săptămâna viitoare, însă adoptarea unei moţiuni simple nu atrage după sine demiterea ministrului vizat.