Carmen Dănilă, supervizoarea angajată la BCR şi acuzată că, în urmă cu şapte ani, a delapidat 150.000 de euro, după care a dat foc Camerei de Tezaur a băncii din Ploieşti pentru a-şi şterge urmele, a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare, transmite corespondentul Mediafax. Potrivit portalului instanţelor, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au decis ca fosta angajată a BCR Ploieşti să fie condamnată la cinci ani de închisoare cu executare, pentru delapidare şi distrugere. “Contopeşte pedepsele principale, complementare şi accesorii aplicate inculpatei, astfel că aceasta va executa pedeapsa principală de 5 ani închisoare, în regim de detenţie”, se arată în decizia Curţii de Apel Ploieşti. Sentinţa este definitivă. Conform anchetatorilor, în 30 noiembrie 2011, Carmen Dănilă, supervizoare angajată la BCR, a intrat fără a avea autorizaţie în camera tezaurului din sediul BCR situat în centrul Ploieştiului, iar la ieşire nu a anunţat că în incinta camerei are loc un incendiu. Ulterior, în timpul anchetei deschise la bancă pentru stabilirea cauzei incendiului, anchetatorii şi reprezentanţii băncii au constatat că din camera tezaurului lipsesc trei teancuri a câte o sută de bancnote de 500 de euro.