Soţia premierului Japoniei, Akie Abe, s-a declarat „enorm de impresionată”, marţi seară, de cultivarea, în România, a unei străvechi tradiţii nipone precum ceremonia ceaiului şi a promis ca odată ajunsă în ţara sa să dezvăluie acest fapt tinerilor japonezi. „Ca o japoneză sunt enorm de impresionată să văd aceste fete îmbrăcate în chimono şi care au învăţat să celebreze ceremonia ceaiului aici, atât de departe, geografic vorbind, de ţara mea. Din păcate, în zilele noastre, în Japonia nu sunt atât de multe persoane tinere care să înveţe Ceremonia ceaiului, dar când mă întorc o să spun peste tot, că în România, o ţară atât de îndepărtată, oamenii învaţă cultura noastră de care trebuie să fim şi noi mândri”, a spus Akie Abe, la Muzeul Naţional de Artă al României.Soţia premierului Japoniei a inaugurat, împreună cu ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, Camera de ceai, parte a viitoarei Galerii de artă orientală a muzeului, afirmând că îşi doreşte ca în viitorul apropiat opere de artă japoneze să se regăsească pe simezele muzeului. Akie Abe şi-a exprimat speranţa ca vizita soţului său, premierul Japoniei, în România să contribuie la dezvoltarea relaţiilor bilaterale între cele două ţări.
La rândul său, ministrul Romaşcanu, care s-a declarat „foarte onorat” de vizita oaspeţilor niponi în România, a salutat realizarea, prin inaugurarea Camerei de ceai, cu sprijinul partenerilor privaţi, a primei etape a unui „proiect de succes al MNAR, prima parte din viitoarea Galerie de artă orientală”. Akie Abe a participat ulterior la o ceremonie a ceaiului, împreună cu soţia ambasadorului Japoniei la Bucureşti, Sachiko Ishii, cu discipoli, profesori şi maeştri ai Şcolii japoneze Urasenke din Bucureşti. Ceremonia ceaiului (chanoyu, chado sau sado în japoneză) este un ritual tradiţional influenţat de Budismul Zen prin care ceaiul verde matcha este preparat într-o manieră ceremonioasă de către o persoană iniţiată şi servit unui grup mic de oaspeţi într-o atmosferă liniştită.