Se poate face succesiunea în faţa unui notar public dacă unul dintre moştenitori nu se prezintă ?

,,Eu şi surorile mele am dori să facem succesiunea prin intermediul unui birou notarial public. Dacă una dintre moştenitoare nu se prezintă, se poate finaliza succesiunea ?’’.

Ana Cucu


Depinde foarte mult de motivul pentru care nu se prezintă la notar unul dintre moştenitori. Trebuie să ştiţi că, în principiu, în astfel de cazuri în care părţile nu se înţeleg asupra bunurilor respective sau asupra altor aspecte şi refuză să se prezinte la notar atunci dezbaterea succesiunii se poate realiza numai apelând la o acţiune în instanţă. Totuşi, în condiţiile în care unul dintre moştenitori, fiind citat de către notar, semnează de primire a citaţiei, dar nu se prezintă la termenul stabilit de notar, certificatul ar putea fi emis dacă totuşi celelalte condiţii legale sunt îndeplinite. Dacă, însă, acesta nu semnează, ori se prezintă, personal sau prin mandatar, dar va contesta calitatea de moştenitor a celorlalţi, atunci procedura la notar se suspendă, fiind nevoită să vă adresaţi în instanţă pentru rezolvarea succesiunii. De aceea, cel mai bine este să vă adresaţi direct notarului la care vreţi să faceţi actele şi să stabiliţi de comun acord ce se poate face în cazul dumneavoastră şi cum e cel mai bine să procedaţi din punct de vedere legal.