Clubul Sportiv Municipal trebuie să achite peste 70.000 de euro antrenorilor care au promovat echipa de baschet în Liga Națională în 2016

Bogdan Chitc

Blocajul financiar din ultimii ani cu care s-a confruntat Clubul Sportiv Municipal Ploiești a lăsat găuri adânci în buget, în condițiile în care majoritatea antrenorilor și sportivilor care au solicitat, în instanță, plata sumelor restante de bani au avut câștig de cauză.
Din luna aprilie a anului trecut și până în prezent, CSM Ploiești a înregistrat pierderi de 1.3 milioane de lei (aproximativ 280.000 de euro), în urma proceselor pierdute cu foștii antrenori și sportivi ai clubului, iar cifrele continuă să se înrăutățească pentru actuala administrație, care se regăsește într-o situație de-a dreptul ingrată – aceea de a gestiona o situație fără precedent pentru sportul ploieștean. Nu mai reprezintă nicio mirare faptul că cele mai mari datorii pe care clubul le-a înregistrat, în ultimii aproape doi ani, au survenit de pe urma litigiilor pierdute cu foștii componenți ai secțiilor de performanță ale CSM Ploiești, la acea vreme, și anume cele două echipe de handbal seniori și formația de baschet, aceasta din urmă promovată în Liga Națională, la finalul sezonului 2015-2016, apoi desfiinţată.
De altfel, antrenorii care s-au aflat pe banca CSM-ului și au înfăptuit promovarea, principalul Eugen Ilie și colaboratorul său, Cătălin Ștefănescu, sunt doar două dintre numele importante cărora clubul le datorează, la momentul actual, peste 70.000 de euro, conform celor mai recente date postate pe portalul instanțelor de judecată aparținând Tribunalui Prahova.

Ilie – 50.000 de euro, Ștefănescu – ceva „mai subțire”gaura ilie 22

Eugen Ilie, antrenor sosit la Ploiești în luna februarie a anului 2016, alături de bunul său prieten, Cătălin Ștefănescu, pentru a pune umărul la promovarea CSM-ului în Liga Națională, are de recuperat nu mai puțin de 235.043 lei – cca. 50.000 de euro, reprezentând salariile datorate de către club și dobânda legală aferentă acestora pentru perioada aprilie 2016 – iunie 2017. În schimb, „secundul” din acel an, Cătălin Ștefănescu, și avocații săi au de încasat 106.820 lei, echivalentul a 23.000 de euro, constând în contravaloarea salariilor neachitate în exact aceeași perioadă, la care se adaugă cheltuielile de judecată și onorariul avocaților.

„Cazul” Burlacu

Dacă în cazul celor doi menţionaţi a fost vorba despre câștig de cauză în instanțele de judecată, nu același lucru se poate spune despre președintele onorific al secției de baschet a clubului, din urmă cu doi ani, Cătălin Burlacu, în prezent antrenor-jucător al formației ploieștene. Deși, în luna martie a anului trecut, Tribunalul Prahova a obligat clubul la plata către Burlacu a sumei de 195.000 de dolari la cursul BNR din ziua plății, CSM a formulat cerere în anulare, în condițiile în care hotărârea nu era definitivă, iar aceeași instanță de judecată a anulat, ulterior, sentința inițială, decizia pronunțată la 29 iunie fiind definitivă.

Duel ploieștean în prima etapă a fazei semifinale

Faza semifinală a Ligii 1 de baschet masculin va debuta la finalul acestei săptămâni, iar prima etapă programează câteva partide interesante. Pe lângă debutul jucătorilor de la CSM Ploiești, în 2018, la malul mării, împotriva celor de la ABC Athletic Constanța, de urmărit este și duelul formațiilor pregătite de foștii antrenori ai grupării municipalității, din anul promovării. Astfel, CSO Voluntari, echipă aflată, din iarnă, sub comanda lui Eugen Ilie, cu ploieștenii Vlad Dumitrescu, Vladimir Biasutti și Andrei Ene, în lot, va primi vizita formației CS Cuza Sport Brăilă, antrenată de Cătălin Ștefănescu și la care sunt legitimați alți doi baschetbaliști cunoscuți publicului din „Olimpia”, Adrian Movileanu și Andrei Damian.