Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a participat, joi, la şedinţa conducerii organizaţiei partidului din Suceava, el aflându-se într-un turneu la filialele partidului din Moldova, în contextul în care la sfârşitul lunii va avea loc şedinţa CExN, în care se va decide o eventuală restructurare a Guvernului. Deputatul PSD de Suceava, Alexandru Rădulescu, a declarat, după întâlnirea de la Suceviţa, la care a fost prezent preşedintele PSD Liviu Dragnea şi mai mulţi lideri locali, că atât primarii, cât şi liderii de organizaţii au îndemnat la echilibru, în contextul tensiunilor din ultima vreme din partid. „Am discutat despre guvernarea social-democrată şi am ajuns la concluzia că a fost un an destul de bun, că programul a fost implementat în cea mai mare parte, că deşi au existat temeri că nu se pot susţine creşterile legate de majorarea salariilor, totuşi am reuşit”, a declarat parlamentarul după şedinţa organizaţiei PSD Suceava, la care a fost prezent Liviu Dragnea. Potrivit unor surse din PSD, Liviu Dragnea ar urma să participe la şedinţele conducerilor organizaţiilor din Bacău, Vaslui, Botoşani, precum şi din mai multe filiale din Moldova. Deplasările lui Liviu Dragnea în filialele partidului din Moldova au loc în contextul în care la sfârşitul lunii va avea loc şedinţa Consiliului Executiv Naţional, în care se va decide o eventuală restructurare a Executivului, cerută de premierul Mihai Tudose. Conform surselor citate, Liviu Dragnea s-a întâlnit miercuri seara şi cu preşedintele PSD Vrancea, Marian
Oprişan. Restructurarea Guvernului este dorită de Mihai Tudose, însă şeful pe linie de partid, Liviu Dragnea, se împotriveşte.