Nicoleta Dumitrescu

Autorităţile locale din comuna Păuleşti se pot lăuda că, în ceea ce priveşte domeniile Educaţie, Cultură şi Sănătate, locuitorilor le sunt oferite condiţii similare celor existente în mediul urban. Astfel, în ultimii ani, administraţia locală a investit foarte multe fonduri astfel încât în fiecare dintre cele patru sate ale comunei – Păuleşti, Cocoşeşti, Găgeni şi Păuleştii Noi – să existe şcoli şi grădiniţe moderne, centre de cultură în care copiii să-şi poată dezvolta pasiunea pentru artă şi frumos, dar şi cabinete medicale şi farmacii care să ofere servicii de calitate.

Şcoli şi grădiniţe la standarde europene

Paulesti1

„Investind în copii, investim în viitor!” – aceasta este deviza conform căreia primarul comunei Păuleşti, Sandu Tudor, a considerat că domeniul Educaţiei – alături de Cultură şi Sănătate – trebuie să se regăsească la capitolul priorităţi ale administraţiei locale. Concret, în ultimii ani, unităţile de învăţământ din toate cele patru sate ale comunei au beneficiat de alocări financiare importante, clădirile fiind reabilitate şi modernizate. Astfel, acum, după cum ne-a menţionat primarul comunei, şcolile şi grădiniţele din Păuleşti sunt la standarde europene, iar acest lucru se poate vedea fie în cazul unităţii de învăţământ din satul Păuleşti ce poartă numele arhitectului Toma Socolescu, fie în cazul Şcolii cu clasele I-VIII „Vlad Muşatescu”, din satul Găgeni. De altfel, toate şcolile din comună au avut parte de ample lucrări de reparaţii şi de modernizare, inclusiv la acoperiş, iar pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică au fost amenajate şi terenuri de sport. Sălile de clasă sunt spaţioase, fiind dotate cu mobilier modern adecvat fiecărei generaţii de elevi. Mai mult decât atât, pentru a veni cu un argument în plus pentru faptul că unităţile de învăţământ au fost aduse la nivel european, graţie investiţiilor făcute, primarul a dat ca exemplu şcoala din Găgeni, care are în dotare atât un spaţiu special amenajat pentru depozitarea produselor care sunt distribuite elevilor în cadrul programului „Lapte şi corn”, cât şi toalete pentru elevi şi profesori, dar şi pentru persoanele cu dizabilităţi.

Paulesti2

Totodată, de ample modernizări au avut parte şi grădiniţele, fiecare astfel de instituţie având amenajat şi câte un loc de joacă. Astfel, fie că este vorba despre clasele în care se fac primii paşi în lumea poveştilor şi a creioanelor colorate, fie de cele în care pe caietele de matematică sau română se fac primele adunări şi propoziţii, fie ultimele exerciţii necesare pregătirii tezelor din clasa a VIII – a, unităţile de învăţământ sunt primitoare şi calde, exprimând grija Primăriei Păuleşti pentru generaţia de mâine a comunei. Totodată, prin investiţiile realizate, implicit prin consolidarea unor vechi corpuri de şcoală, aşa cum a fost cazul la unitatea de învăţământ de la Păuleşti, autorităţile locale au reuşit ceea ce s-a considerat că poate fi un element în plus astfel încât în domeniul Educaţiei să se poată vorbi despre performanţă. Ca urmare, spaţiile de învăţământ au fost amenajate şi extinse în aşa fel încât să permită tuturor elevilor comunei să meargă la cursuri doar dimineaţa, nu şi după-amiaza.

Fiecare sat are aşezământul său cultural

Paulesti3

Pentru că locuitorii comunei, dar mai ales copiii, au nevoie şi de anumite spaţii în care să-şi pună în valoare pasiunile şi să-şi dezvolte preocuparea pentru frumos, administraţia locală din comuna Păuleşti a considerat că sunt mai mult decât necesare şi investiţiile în domeniul Culturii. Astfel, în fiecare dintre cele patru sate ale comunei a fost amenajat câte un aşezământ cultural, construcţii moderne luând locul vechilor cămine culturale. În aceste incinte au loc, de regulă, serbările şcolare, dar sunt desfăşurate şi diferite activităţi extraşcolare, precum cursuri de dansuri moderne şi populare. Totodată, pentru că incintele, ca spaţiu, sunt generoase şi beneficiază de toate utilităţile, administraţia locală a luat în considerare posibilitatea ca acestea să fie folosite şi pentru alte ocazii, atât fericite – cum ar fi Revelionul sau marcarea Zilei femeii, cât şi mai triste, precum organizarea de parastase. Aceste aşezăminte culturale sunt prevăzute şi cu bucătărie, având în dotare atât frigider şi aragaz, cât şi veselă pentru 120 de persoane.

La sat – cabinet stomatologic şi farmacie

Paulesti4

Dacă în alte sate a te duce la dentist sau să cumperi medicamente în baza unei reţete presupune parcurgerea unor kilometri buni până la oraş, aceste situaţii nu sunt valabile şi în cazul comunei Păuleşti. În satul Găgeni, de pildă, există atât medic de familie şi medic stomatolog, cât şi farmacie. De altfel, în satele Găgeni, Păuleşti şi Cocoşeşti sunt amenajate cabinete în care îşi desfăşoară activitatea medici de familie, administraţia locală dorind, în acest fel, ca locuitorii să beneficieze de servicii de calitate şi în domeniul Sănătăţii. Tocmai de aceea, importante fonduri au fost investite şi în sediile care găzduiesc, în mod special, activitatea medicilor de familie.