Producţia industrială, în creştere

Producţia industrială a fost mai mare cu 8,3%, în primele 11 luni ale anului trecut, comparativ cu perioada similară din 2016, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS) remis, ieri, AGERPRES.
„În perioada ianuarie – noiembrie 2017, comparativ cu perioada ianuarie – noiembrie 2016, producţia industrială (serie brută) a fost mai mare cu 8,3%, ca urmare a creşterilor din cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (+9,0%), industria extractivă (+6,0%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+1,2%)“, se arată în document.
Pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia a crescut cu 8,9%. „În luna noiembrie 2017, producţia industrială a scăzut faţă de luna precedentă cu 0,7% ca serie brută şi a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,7%. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 9,2%, respectiv cu 9,5%“, informează INS.

ASF a aprobat oferta de răscumpărare a Fondului Proprietatea

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat oferta publică de cumpărare în legătură cu cel de-al nouălea program de răscumpărare al Fondului Proprietatea, potrivit unei informări a FP, publicată pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) și citată de Agerpres.
„Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom, sucursala Bucureşti, în calitatea sa de Administrator de Investiţii al Fondului Proprietatea, doreşte să informeze acţionarii că Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat în data de 10 ianuarie 2018 solicitarea Fondului pentru iniţierea unei oferte publice de cumpărare în legătură cu cel de-al nouălea program de răscumpărare“, se arată în document.
Valoarea ofertei este de până la 1,2 miliarde acţiuni sub formă de acţiuni şi/sau certificate globale de depozit având la bază acţiuni.
Preţul de cumpărare este de 0,935 lei per acţiune, respectiv valoarea în dolari echivalentă cu 46,75 lei per GDR, iar perioada de subscriere este 18 ianuarie – 23 februarie 2018.