Nici nu s-a terminat bine turul Ligii A Prahova că, deja, apar problemele specifice iernii. Unii speră la mai bine, alţii stau cu sufletul la gură aşteptând bugetul primăriei de care aparţin, pe la unele echipe se … taie porcul, la altele se taie “de pe listă” şi tot aşa. În destule “tabere”, din păcate, încep grijile, una dintre grupările care trebuie să caute alt finanţator fiind Petrolul 95 Ploieşti, “omul cu banii”, Costin Ene având gânduri serioase de retragere, unul dintre motive fiind acela că acesta, finanţator şi jucător al echipei, nu prea mai are şanse să intre curând pe teren, din cauza unei accidentări la genunchi. Iar jucătorii, deja, “dau semnale” în căutarea unui alt loc “călduţ”, în timp ce Daniel Chiriţă speră să găsească o soluţie pentru a duce mai departe formaţia care îl reprezintă.
Iar vacanţa de iarnă ar putea aduce multe schimbări prin fotbalul judeţean, pe de o parte sperându-se la o înlesnire a finanţărilor de la bugetele locale, prin prisma legii “5%”, care încă nu e clar cum se aplică, pe de altă parte, fiind şi destule temeri că noile forme de impozitare vor îngreuna “deturnarea” de bani către fotbalul de masă. Cine iese “verde”, la lumina returului, vedem la primăvară!