N. Dumitrescu

Dacă n-ar fi fost boicotaţi de angajaţii TCE care au blocat total, începând de marţi după amiază şi până miercuri seară, transportul public din oraş, ploieştenii ar fi putut să afle singuri, de la sursă, care va fi nivelul taxelor locale anul viitor. Miercuri după-amiază a avut loc dezbaterea publică pe tema taxelor şi a impozitelor care vor fi percepute în 2018, numai că amintita grevă a făcut ca în sala în care a avut loc evenimentul, cea de la teatru, scaunele să fie mai mult goale, cele câteva zeci de persoane prezente fiind, în mare parte, angajaţi ai SPFL Ploieşti, iar directorul instituţiei fiind singurul oficial care a fost de faţă şi care a vorbit pe tema dezbaterii. Astfel, s-a anunţat că nivelul taxelor şi al impozitelor pentru anul 2018 va rămâne la fel ca anul acesta. Totodată, se va menţine şi acordarea bonificaţiei de 10% dacă impozitele se vor achita, în integralitate, până la data de 31 martie 2018, în condiţiile în care unele primării din ţară au anunţat că vor renunţa la acordarea acestei facilităţi, având în vedere faptul că noile modificări fiscale vor afecta serios, de la anul, bugetele locale.

3-aMiercuri după-amiază, începând cu ora 16.30, la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti a avut loc dezbaterea publică a proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi a taxelor locale pentru anul 2018. Iniţiatorii evenimentului – cei de la Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti– se aşteptau, pe modelul anilor trecuţi, ca sala să fie aproape plină cu ploieşteni. Numai că, ghinion, greva celor de la TCE a făcut ca sala să fie aproape goală, cele câteva zeci de scaune fiind ocupate, în mare parte, tot de angajaţii SPFL. În ceea ce priveşte taxele şi impozitele pentru anul viitor, directorul instituţiei, Simona Dolniceanu, a anunţat că nivelul va fi cel practicat în acest an. De asemenea, va fi menţinută şi acordarea de bonificaţii, în condiţiile în care, deja, unele dintre administraţiile locale de la nivel de ţară au anunţat că vor renunţa la aceste facilităţi, având în vedere faptul că noile modificări aduse la Codul Fiscal vor crea şi goluri financiare la nivelul bugetelor locale. Astfel, la Ploieşti, pentru plata integrală cu anticipaţie a impozitelor, până la 31 martie 2018, contribuabilii, persoane fizice şi juridice, vor primi o reducere de câte 10% în cazul impozitului pe clădire, pe teren şi pe mijloacele de transport. Totodată, s-a anunţat că pentru anul viitor vor fi şi unele modificări, una dintre acestea vizând modalitatea de calcul a impozitului/taxei pe teren.
3-aa«A fost modificată modalitatea de calcul a impozitului pentru terenul amplasat în intravilan, în sensul că a fost eliminată regula potrivit căreia impozitul pentru 400 mp din totalul suprafeței de teren situate în intravilanul și înregistrat în registrul agricol la “altă categorie de folosință“ este stabilit în același mod ca pentru terenurile situate în intravilan și înregistrate în registrul agricol ca “terenuri cu construcții“. Potrivit noii reglementări pentru terenurile înregistrate în registrul agricol la “altă categorie de folosință”, indiferent de suprafață, impozitul se va stabili prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare tipului de teren (arabil, pășune, livadă etc), acest rezultat urmând a se înmulți cu coeficientul de corecție aplicabil în funcție de rangul localității», s-a anunţat în cadrul dezbaterii. De asemenea, pentru agenții economici care desfășoară activități de alimentație publică s-a mai introdus o nouă taxă, cea valabilă pe perioada târgurilor, a festivalurilor sau a altor manifestări cu caracter temporar, pe raza municipiului Ploiești, cuantumul urmând să fie de 280 de lei. Dezbaterea publică a proiectului taxelor şi impozitelor locale pe anul 2018 era obligatorie, documentul urmând să fie supus discuţiei şi votului, pentru adoptare, în următoarea şedinţă a Consiliului Local Ploieşti. Nu în ultimul rând, la capitolul facilităţi fiscale, rămâne valabilă şi scutirea de la plată pentru o anumită categorie de contribuabili. Un exemplu este scutirea de la plata impozitului pe clădire şi a impozitului/taxei pe teren, aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor ale căror venituri lunare nete sunt mai mici sau egale de 650 de lei (inclusiv pentru persoanele fară venituri), pentru clădirea folosită ca domiciliu şi terenul aferent acesteia, în suprafaţă de maximum 500 mp.