F. T.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române, poliţiştii buzoieni îl cercetează pe un prahovean, în vârstă de 43 de ani, bănuit de comiterea unor infracţiuni economice. Bărbatul, în calitate de administrator al unei societăţi având ca obiect de activitate comercializarea combustibililor și a produselor derivate, nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile venituri de peste 14.000.000 de lei, iar infracţiunile pentru care este cercetat ar fi avut loc în perioada iulie 2012 – martie 2016.
„Bănuitul ar fi înregistrat operaţiuni nereale de peste 1.700.000 de lei, în scopul micşorării obligaţiilor de plată către bugetul de stat şi ar fi încercat să se sustragă verificărilor financiare prin refuzul nejustificat de a prezenta documentele legale şi bunurile din patrimoniu. Prejudiciul este de aproximativ 5.730.000 de lei, reprezentând impozitul pe profit şi dividende de peste 2.200.000 de lei, precum şi T.V.A. de peste 3.100.000 de lei”, se precizează în documentul de presă al Poliţiei Române.