Medicii sunt îngrijoraţi pentru că pacienţii de multe ori caută pe Google simptomele şi tratamentele. Ce se va întâmpla cu doctorii când pacienţii vor face teste de sânge şi chiar analize genetice la domiciliu? Vom reuşi să-i convingem pe aceşti pacienţi să se adreseze medicilor şi să aibă încredere şi în algoritm, potrivit MedLife.

Senzori medicali portabili

Dispozitivele tehnologice portabile, precum FitBit, măsoară cu uşurinţă datele medicale în timp real. Senzorii digerabili, tatuajele biometrice şi cititoarele RFID pot transmite informaţiile medicale şi servi drept dispozitive de identificare a pacienţilor.
Aceşti senzori pot măsura toţi parametrii importanţi şi semnele vitale ale pacienţilor, de la temperatură, la biomarkeri sanguini, transmiţând în timp real datele în cloud şi alertând cadrele medicale atunci când un pacient suferă un accident vascular cerebral. Anul acesta a apărut prima pilulă digitală,o pastilă care conţine un senzor, cu ajutorul căreia medicii pot afla ce se petrece în corpul pacienţilor- dacă aceştia respectă medicaţia recomandată sau nu.
Experţii au estimat că pacienţii care nu îşi iau medicamentele atrag costuri de aproape 100 de miliarde de dolari pe an şi asta pentru că li se agravează starea de sănătate şi necesită tratament adiţional. Astfel, prin intermediul acestor aplicaţii se schimbă comportamentul pacienţilor şi se reduc costurile medicale.
Noile tehnologii te ajută să dormi mai bine noaptea, să menţii o tensiune arterială optimă şi inima sănătoasă, îţi măsoară temperatura corpului, îţi urmăresc greutatea corporală şi promit că te scapă de stres. Faptul că tu singur îţi poţi monitoriza corpul te face mai responsabil pentru propria sănătate.
Însă, un dispozitiv care poate fi purtat poate afişa numai date, nu ştii ce ar trebui să schimbi. Găsirea unei soluţii medicale şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos depinde de tine, dar interpretarea datelor necesită îndrumarea unui medic.

Inteligenţa artificială

IBM Watson oferă asistenţă în luarea deciziilor medicale la fiecare pas, poate să citească 40 de milioane de documente în 15 secunde şi să identifice terapia potrivită fiecărui caz. Verifică înregistrările medicale şi literatura de specialitate pentru a face sugestiile de care medicii au nevoie pentru a stabili în timp record diagnosticul corect.
Atomwise reduce costurile de dezvoltare a medicamentelor prin intermediul utilizării supercomputerelor ce anticipează potenţialul fiecărui medicament.
Google Deepmind Health este folosit pentru a analiza date şi înregistrări medicale, cu scopul de a oferi mult mai rapid servicii medicale la o calitate mai bună.
Bazându-se pe recunoaşterea imaginii, Google a folosit recent IA pentru a diagnostica mai rapid cancerul decât un om şi îl testează pentru a diagnostica orbirea diabetică.
Cercetătorii de la Houston Methodist Research Institute din Texas au dezvoltat un software care îţi poate spune dacă ai risc de cancer înainte de apariţia simptomelor. Programul interpretează în mod fiabil mamografiile şi traduce datele pacientului în informaţii de diagnosticare de 30 de ori mai rapid decât un medic, cu o precizie de 99%.
Tot anul acesta, Universitatea Stanford a prezentat un algoritm care poate să analizeze ore de date privind ritmul cardiac, pentru a determina dacă un pacient are bătăi neregulate ale inimii sau aritmie. Algoritmul nu este doar la fel de bun ca un cardiolog în ceea ce priveşte diagnosticul, dar adesea o face mai bine şi poate detecta 13 tipuri de aritmii pe baza datelor de la electrocardiogramă.
Dezvoltarea acestor sisteme este alimentată de creşterea reţelelor neuronale profunde, de sisteme complexe matematice care pot învăţa singure prin analizarea unor cantităţi mari de date.
Oamenii şi-au imaginat un viitor în care maşinile înlocuiesc doctorii în procesul de diagnosticare încă din anii 1950, dar acum Google şi Facebook au acces la cantităţi enorme de date şi putere de calcul, astfel că reţelele neuronale pot realiza mult mai mult decât ar fi putut în trecut. Printre altele, pot recunoaşte cu exactitate feţele şi obiectele din fotografii şi pot identifica semne de boală în scanările medicale.
Aşa cum o reţea neuronală poate identifica o pisică într-o imagine, ea poate identifica anevrisme minuscule în urma scanării ochilor sau noduli în scanarea CT a plămânilor.
Practic, după ce analizează mii de imagini care conţin astfel de noduli, poate învăţa să îi identifice pe cont propriu.
Înainte ca o reţea să înceapă să înveţe ce să extragă dintr-o colecţie de imagini, medicii trebuie să le eticheteze – adică să folosească inteligenţa şi cunoştinţele lor umane pentru a identifica imaginile care prezintă semne de cancer pulmonar.
Totuşi, aceste tehnologii nu vor înlocui complet medicii. Aceasta este o mică parte din ceea ce fac radiologii sau doctorii. Noile sisteme vor examina scanările mai rapid şi cu o mai mare precizie înainte ca medicii să exploreze situaţia pacientului în detaliu. Vor reduce în mod ideal costurile de îngrijire a pacientului, deoarece scanările necesită mult timp din partea medicilor, care pot face şi greşeli.

Genomul uman şi editarea genetică

Pe măsură ce proiectul genomului uman avansează, apar noi oportunităţi de utilizare a analizei ADN. Genetica devine un domeniu medical folosit cu succes în prevenirea şi vindecarea bolilor.
Datorită progreselor înregistrate în ultima perioadă, în prezent orice persoană ar putea avea acces la propriile secvenţe genomice.
Accesul la analiza ADN-ului nostru ne oferă posibilitatea de a lua decizii mai bune cu privire la viitor. Astfel tehnologia se aliniază în scopul dezvoltării tratamentelor medicale personalizate, proiectate pentru propriul nostru genom.
Editarea genetică implică modificarea sau dezactivarea genelor existente, lucru care era extrem de dificil. A fost nevoie de mulţi ani pentru a dezvolta un instrument de editare genetică, dar datorită unei metode revoluţionare cunoscută sub numele de CRISPR acest lucru poate fi făcut acum în doar câteva săptămâni.
Cum funcţionează CRISPR (Clustered regularly-interspaced short palindromic repeats), tehnologia pe care se bazează editarea genelor
Pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au editat ADN-ul în corpul unui pacient, în încercarea de a vindeca o tulburare genetică prin schimbarea permanentă a genomului uman.
Anul acesta, FDA a aprobat o terapie genică inovatoare pentru leucemie şi a produs o schimbare uriaşă de paradigmaăîn tratamentul cancerului.
Nou terapie transformă celulele pacientului într-un „medicament viu” şi le antrenează să recunoască şi să atace boala.