Muzeul „Conacul Pană Filipescu”, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, a lansat un altfel de concurs ce se adresează în mod special copiilor. Despre ce fel de concurs este vorba au dat detalii chiar reprezentanţii muzeului: „ Dragii noștri, văzând cât de impresionați ați fost de scrisul caligrafic întâlnit de voi în documentele expuse în cadrul Muzeului „Conacul Pană Filipescu“, ne-am gândit să lansăm o invitație la scris…În ce constă concursul nostru? Trimiteți prin poștă o scrisoare pe adresa Muzeului „Conacul Pană Filipescu“, str. Principală, nr. 868, comuna Filipeștii de Târg, jud. Prahova, cod poștal 107250, în care să ne povestiți ce v-a impresionat cel mai mult, care au fost activitățile preferate la care ați participat și ce alte manifestări v-ați dori să facem împreună în cadrul muzeului. Vor fi declarate câștigătoare scrisorile care au un scris caligrafic, fără greșeli gramaticale și dau dovadă de originalitate”. S-a menţionat că, în cazul scrisorilor semnate de către copii, este interzisă intervenţia părinţilor sau a cadrelor didactice.
Muzeul primeşte “epistolele” până pe data de 29 decembrie 2017, iar câștigătorii vor fi anunțați pe pagina de Facebook a instituţiei, la începutul lunii ianuarie 2018.