F.T.

Un echipaj de jandarmi din cadrul Postului Montan Cheia a efectuat, recent, o „acţiune punctuală” pe raza Ocolului Silvic Măneciu – zona Mogoşul – pe drumul forestier Privale. Până aici, nimic neobişnuit în cadrul activităţii de rutină a oamenilor legii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova, numai că pe respectivul drum s-au ” intersectat” cu angajatul unei firme private de exploatare a materialului lemnos, care transporta lemne de foc cu două remorci.
„Este vorba despre 35,7 metri cubi de fag, iar şoferul – din Măneciu Pământeni – avea, într-adevăr, documente de provenienţă a mărfii. Numai că, pe un număr de 20 de trunchiuri, cu diametrul la capătul subţire mai mare de 20 de centimetri, nu avea aplicată ştampila (amprenta) ciocanului dreptunghiular (de marcat – n.n.) şi nici pe verso documentelor de transport nu era specificat acest lucru, aşa cum prevăd normele privind circulaţia materialului lemnos”, se specifică într-un document de constatare a contravenţiei întocmit de către jandarmii prahoveni.
În acest context, persoana în cauză a fost amendată cu 3.000 de lei, în conformitate cu art. 21, alin. 1, lit. l din Legea nr. 171/2010 privind regimul silvic.