Lucian Avramescu

Poporul român, aflu de la o nemțoaică, arheolog cu merite internaționale și specialist în chestiunea milenară a aurului, nu se trage din romani. Mă rog, din romanii masculi, împerecheați cu femeile dace pe care le alergau prin păduri și alea, obosind, se lăsau violate. Din viol, am învățat la școală, firește utilizând cuvinte mai dichisite, s-a născut poporul român, cu tatăl de la Roma și mama autohtonă, geto-dacă. Nemțoaica zice că nu-i așa. Romanii au venit aici, e adevărat, l-au bătut pe Decebal în război și s-au apucat de săpat în minele lui de aur. Veniseră după aur, așa cum au venit, mai târziu, turcii, rușii, tătarii, austro-ungurii și, cu îngăduința cercetătoarei din Germania, nemții ei. Toți au căutat și au luat aur cu carate și, mai târziu, aur negru, până s-a isprăvit. Ceea ce nu știam cu totul e că Traian al Romei nu a venit să-i ia musai capul lui Decebal, ci aurul. De aici minele ”romane”, edificiile subterane de la Roșia Montană care ne fac unici în arheologia subteranelor aurifere ale lumii, alte relicve, vestigii, efigii. Soldații Romei au venit să ia aur și au luat. După care s-au cărat, lăsând în urmă nu poporul român, rezultat din împerecherea femeilor dace cu potenții soldați de la Râm, ci niscaiva cuvinte latinești, niște poduri – ca ăla al lui Apollodor din Damasc – ceva semne de civilizație, niște ruine de piatră cărora le zicem castre. Poporul român, zice nemțoaica, nu e decât lingvistic legat de italieni. Românii – zice ea – sunt calzi, ca nicio altă ginte latinească. Românii, cu o civilizație a aurului de 6000 de ani, se trag din daci. Voi, zice ea, sunteți urmașii unici ai dacilor. Romanii au fost pe la voi, au lăsat niște urme, dar n-au stricat fundamental cultura, spiritul, civilizația dacilor. Au fost prea trecători pentru a modifica în profunzime ceea ce erau dacii.
Am citit chestia asta azi și, mărturisesc, m-am împăunat și m-am dat rotund în orgoliu, identificându-mă cu învins-victoriosul dac, cioplit pe Columnă, și nu cu Traian, detronat onomastic de urmași de doi lei. Fac – promit – la Muzeul Pietrei din Sângeru, o cioplitură care să-l arate pe regele dacilor învins/neînvins. Columna lui Decebal! Pe cea a lui Traian de la Roma am văzut-o și nu am leșinat de emoție. E la locul ei. Fac și una acasă!