Sfântul Paisie de la Neamţ este unul dintre marii nevoitori şi înnoitori ai monahismului românesc din veacul al XVIII-lea. Este cunoscut şi sub numele de Paisie. S-a născut la 21 decembrie 1722 ca fiu al protopopului Ioan din Poltava, primind la botez numele Petru. Luând hotărârea de a se călugări, ajunge la mănăstirile Liubetk şi Medvedovschi. Nemulţumit de viaţa de aici, ajunge la Lavra Pecerska din Kiev, unde devine rasofor. Împreună cu prietenul său Alexie, decide să plece în Ţările Române. Ajuns în Ţara Românească vieţuieşte în schiturile Dalhauti, Trăisteni, Poiana Mărului şi Carnu. După o vreme ajunge la Sfântul Munte Athos, unde este tuns în monahism şi unde se nevoieşte timp de 17 ani. Părăseşte Sfântul Munte în anul 1763 şi ajunge la schitul Vărzăreşti, din părţile Buzăului. De aici se îndreaptă spre Moldova şi este numit stareţ la Mănăstirea Dragomirna. Paisie va primi în dar de la voievodul Constantin Moruzzi Mănăstirea Neamţ. Numărul vieţuitorilor nemţeni s-a ridicat la 700, între care erau moldoveni, munteni, transilvăneni, ruşi, ucrainieni, bieloruşi, greci, bulgari, sârbi şi chiar foşti necreştini trecuţi la Ortodoxie. În anul 1791, Paisie a fost hirotesit arhimandrit de către arhiepiscopul Ambrosie Serebrenikov. În ziua de 15 noiembrie 1794, Paisie a trecut la cele veşnice şi a fost îngropat în biserica mare a mănăstirii Neamţ. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat în 1988. În şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie 1992, s-a hotărât generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamţ şi în Biserica noastră.
