Ana Maxim

Toate traseele turistice din zonele montane prahovene au fost închise temporar, după ninsoarea din ultimele zile, în unele porţiuni zăpada depășind un metru. Este posibil chiar ca acestea să rămână închise până la primăvară, pentru că sunt șanse slabe ca vremea să se încălzească atât de mult până la debutul sezonului  rece, iar zăpada să se topească în totalitate. Turiștii care ignoră avertizările salvamontiștilor riscă să se rătăcească, să se accidenteze și chiar să-și piardă viața. Zilele trecute, un turist care efectua un traseu pe Jepii Mici a decedat, probabil din cauza hipotermiei. Acesta a fost coborât de pe munte de salvamontiști în cadrul unei acțiuni foarte dificile, din cauza condițiilor meteo vitrege.

“Având în vedere stratul consistent de zăpadă aflat la altitudini de peste 1500 m, la Vf. Omu ajungând la 82 cm, iar în zonele în care zăpada a fost troienită stratul depășind un metru, toate traseele turistice montane din Bucegi și Ciucaș, interzise în sezonul rece, au fost declarate temporar închise, până la îmbunătățirea condiţiilor meteorologice”, au anunțat încă de duminică reprezentanții Serviciului Public Judeţean Salvamont Prahova. Este vorba despre 12 trasee din Masivul Bucegi și despre câteva trasee din Munții Baiului și Munții Ciucaș care de obicei sunt interzise odată cu debutul sezonului rece, în luna noiembrie. Ieri, Daniel Banu, șeful Serviciului Public Județean Salvamont Prahova, ne-a precizat că acestea vor fi redeschise doar dacă zăpada de pe munte se va topi în totalitate. Pe de altă parte, șeful Serviciului Local Public Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, este de părere că traseele respective vor rămâne închise până la primăvară, fiind slabe speranțe ca traseu turisticîn perioada următoare să se îmbunătățească vremea și zăpada să se topească de tot. În plus, mai sunt câteva săptămâni până la începutul sezonului rece, când de obicei acestea se închid pentru câteva luni. “Eu nu cred că traseele vor mai fi deschise până la primăvară. Este nevoie de mai multe zile călduroase, dar și de nopți călduroase pentru a fi declarate din nou accesibile. Doar o minune ar face să dispară zăpada depusă recent. Pe văi, aceasta are peste un metru, sunt văi pe care au avut loc avalanșe. Riscul este mare pentru turiști”, ne-a precizat Gheorghe Haiduc. Ieri, la orele prânzului, în Sinaia erau 6 grade Celsius, la Bușteni se înregistrau 8 grade Celsius, la Vârful Omu se înregistrau – 6 grade Celsius, iar vântul sufla ușor. Salvamontiștii le atrag atenția celor pasionați de drumeții montane că în această perioadă riscă să se rătăcească, să se accidenteze și chiar să-și piardă viața, așa cum s-a întâmplat chiar în weekendul trecut cu un turist în vârstă de aproximativ 50 de ani care s-a aventurat pe Jepii Mici. Acesta a fost găsit decedat, probabil din cauza hipotermiei. Salvatorii montani au făcut eforturi mari pentru a coborî trupul neînsuflețit, în condiții meteo foarte dificile, cu viscol puternic și zăpadă troienită de aproape un metru înălțime. Operațiunea de recuperare a durat nouă ore. Tot în weekend, în Masivul Ciucaș, un participant la un concurs de anduranță sportivă s-a rătăcit din cauza condițiilor meteo nefavorabile, iar șase turiști aflați pe Valea Morarului au cerut ajutor salvamontiștilor pentru a –și continua drumul în siguranță și au fost ghidați de către aceștia prin telefon. Deși vremea a fost nefavorabilă, mai mulți turiști s-au aventurat în ultimele zile pe trasee aflate la mare altitudine, unii dintre ei chiar împreună cu copii de 4 ani ! Unii dintre acești turiști s-au întâlnit cu salvamontiștii care i-au sfătuit să se întoarcă, pentru că se expun pericolelor. Reamintim că turiștii care ajung în situații critice pot solicita ajutor salvatorilor montani apelând de pe telefonul mobil dispeceratul național, formând 0SALVAMONT (0725.826668) sau 112.