Comisia juridică şi Comisia de administraţie au respins, ieri, cu majoritate de voturi proiectul de lege propus de UDMR care prevedea reducerea pragului de reprezentare de la 20% la 10% pentru folosirea limbii materne în relaţia cu administraţia publică. Propunerea de respingere în integralitate a proiectului de lege a aparţinut opoziţiei parlamentare şi a fost votată cu majoritate de voturi, deşi deputatul UDMR Marton Arpad a propus dezbaterea proiectului de lege pe articole. Potrivit proiectului de lege respins, în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 10 % din numărul total al locuitorilor, care şi-au declarat apartenenţa etnică sau în care există un număr semnificativ de cetăţeni aparţinând minorităţilor naţionale, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturile, serviciile publice de interes local sau judeţean, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organisme ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia, folosirea limbii materne, în conformitate cu procedurile Constituţiei şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte. Proiectul a fost prezentat de deputatul UDMR Marton Arpad.
Reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare au afirmat că România rămâne una dintre ţările model în ceea ce priveşte toleranţa faţă de minorităţi. Votul dat în comisiile reunite a fost urmat de aplauzele parlamentarilor care au luat parte la şedinţă. Senatul este camera decizională.