Luca, marele apostol şi evanghelist, a fost din Antiohia Siriei celei mari, doctor cu meşteşugul, având şi ştiinţa zugrăviei desăvârşit. Acesta aflându-se în Teba Beotiei şi doctorind pe vremea împăratului Ţiţ Claudie, a aflat pe Sfântul Apostol Pavel şi crezând în Hristos, a părăsit rătăcirea cea părintească, şi lăsându-se de tămăduirea cea trupească, s-a apucat de cea sufletească. A scris şi Evanghelia sa către oarecare dregător anume Teofil, care crezuse în Hristos, după cum o ştia de la Sfântul Apostol Pavel. După aceea a scris şi Faptele Apostolilor către acelaşi Teofil. Apoi, după ce s-a dus de la Roma şi a lăsat pe fericitul Pavel, a umblat învăţând toată Grecia şi ajungând, precum se spune la optzeci de ani, a răposat cu pace. Iar în locul în care a fost îngropat trupul lui, mărind Dumnezeu pe apostolul lucrătorul său, a plouat colurie deasupra mormântului lui, spre semnul meşteşugului lui cel doctoricesc. (Căci coluria este o doctorie alcătuită din picături de apă de trandafiri şi din alte feluri, folositoare la boala ochilor). Pentru care a fost cunoscut şi mai mult mormântul lui de toţi. Iar Constantie, feciorul marelui Constantin, a adus de la Teba moaştele lui prin mijlocirea lui Artemie, marele duce al Egiptului, care şi mucenic s-a făcut, şi le-a pus în biserica Sfinţilor Apostoli, sub sfânta masă, împreună cu ale lui Andrei şi ale lui Timotei.