Luiza Rădulescu Pintilie
Vechi de peste două milenii, circul iese prea des din lumea fascinantă a manejului şi, schimbându-şi chipul strălucitor cu masca scandalului, urcă la tribuna Parlamentului, se aşază pe scaunele de la Guvern, intră pe uşa primăriilor şi e purtat, ca o floare otrăvitoare, pe reverul de firmă al prea multor politicieni. Nici evlavia credinţei n-a rămas departe de strâmbătatea agresivităţii, de îmbrânceli şi huiduieli, de păcătuiri şi habotnicii care nu au nimic sfânt, ci mai degrabă scot la lumină întunecimi ale minţii şi micimi ale sufletului.
Dar să ne explicăm. Deschideţi la orice oră televizorul, priviţi fie şi preţ de câteva minute emisiunile informative, dezbaterile, breakingnews-urile, transmisiunile directe de la reuniuni politice şi veţi înţelege cât de actuală e şi astăzi vechea expresie „pâine şi circ” ce satiriza conducătorii romani. Scandalul e aproape la ordinea zilei în instituţiile care ar trebui să facă legile ţării, să le aplice sau să le apere. Şi nu se ceartă doar puterea cu opoziţia, transformându-ne pe noi, cei care i-am trimis acolo, în victime cu mandat permanent, ci se macină în apropouri, în contre, în lovituri sub centură, în scenarii diabolice, înşişi „fraţii” şi „aliaţii”. Exemple? Pe oricare
le-am alege din prea multele la ordinea zilei, cu siguranţă până când aceste rânduri ajung la dumneavoastră, dragii noştri cititori, realitatea s-a şi schimbat. Şi, aproape avem curajul să punem pariu că nu în bine. Iar când politicienii din prima linie a partidelor se agresează chiar când au în piept floarea de nuntaşi şi apoi îşi caută dreptatea prin tribunale ce ar mai fi de aşteptat?! Mai nimic…
Revoltător e că prea multe nu mai sunt sfinte nici pe drumurile credinţei , chiar dacă le bat convoaie de zeci de autocare pline cu pelerini , ca în aceste zile de închinare la moaştele Sfintei Parascheva. Şi nu ştim dacă de vină e şi aici amestecul politicului până şi în credinţă – intenţia primarului ilfovean Pandele de a-şi trimite concetăţenii in corpore şi organizat la racla cu moaşte fiind până la un punct de apreciat – sau însuşi „împieliţatul” lucrează prin oameni, iar oamenii se întrec parcă în ultima vreme şi mai mult în a scoate din ei slăbiciuni şi urâţenii sufleteşti, chiar şi ajunşi acolo unde pretind că au venit să se încarce cu linişte, cu bucurie, cu credinţă, cu nădejde , să-şi caute tămăduire şi alinare. Altfel, cum s-ar putea explica îmbrâncelile din anii trecuţi şi cele din aceste zile, încât e nevoie de intervenţia jandarmilor ca să instituie ceea ce ar trebui să fie în firea oricărui om, cu atât mai mult a unui credincios?! Să te duci de la sute de kilometri depărtare, să dormi sub cerul liber, să înduri foamea, setea şi frigul, să declari – şi poate chiar să ai această convingere interioară – că niciun sacrificiu nu e prea mare, iar apoi să-ţi faci loc prin mulţime cu coatele, cu picioarele, lovind cu sacoşa, cu umbrela, cu mănunchiul de busuioc în dreapta şi în stânga doar-doar ajungi cu câteva minute înaintea celor veniţi ca şi tine e nu doar de neînţeles, dar mai ales de neacceptat, mai ales când e vorba despre credinţă, despre smerenie, despre iubirea aproapelui.
Poate că poruncilor ştiute ar trebui să li se adauge şi cea a bunului-simţ, altfel degeaba atâta trudă şi înflăcărarea de a atinge racla cu moaşte, de a pupa icoane, de a bate mătănii şi cruci, de a ţine drumul bisericii şi al credinţei! Altfel, ne temem că nu ne mai salvează nici Sfântul… Stick, cel tocmai lansat pe piaţă de Arhiepiscopia Târgovişte, care a branduit un stick USB de 16GB, după ce îşi făcuse şi aplicaţie pentru Android, ca să ajungă rugăciunile şi cântările bisericeşti la inima credincioşilor via spaţiul virtual. Şi nici în liturghiile pe Skype nu ne punem vreo nădejde !
