Comisia Europeană (CE) a publicat ieri al șaptelea raport privind coeziunea, luând pulsul regiunilor din UE, trăgând concluzii legate de cheltuielile aferente politicii de coeziune în timpul anilor de criză și stabilind cadrul pentru politica de coeziune de după 2020, se arată într-un comunicat al forului comunitar, preluat de Agerpres. Analizând situația actuală a coeziunii economice, sociale și teritoriale din UE, raportul privind coeziunea examinează UE în profunzime subliniind că economia Europei este pe cale de redresare, însă continuă să existe disparități între statele membre și în interiorul acestora.
Investițiile publice în UE se află încă la nivelurile anterioare crizei, însă regiunile și statele membre au nevoie de și mai mult sprijin pentru a aborda provocările identificate în documentul de reflecție cu privire la viitorul finanțelor UE: revoluția digitală, globalizarea, schimbările demografice și coeziunea socială, convergența economică și schimbările climatice. „Raportul arată clar că Uniunea noastră are nevoie de mai multă coeziune. Deși criza s-a încheiat, ea a lăsat evident cicatrici în multe regiuni. Acestea vor avea nevoie de politica de coeziune pentru a răspunde provocărilor actuale și viitoare”, a declarat comisarul pentru politica regională, Corina Crețu.
La rândul său, comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, a afirmat: „Raportul privind coeziunea din 2017 arată că sunt necesare investiții semnificative pentru ca redresarea economică actuală să fie durabilă. Acest lucru este esențial pentru a aduce o schimbare pentru economiile noastre, pentru forțele noastre de muncă și pentru cetățenii Europei”. Raportul nu anticipează propunerea finală a Comisiei, ci alimentează dezbaterea privind politica de coeziune de după 2020. El sugerează o politică la nivelul UE care servește trei scopuri principale: să valorifice globalizarea, să nu lase pe nimeni în urmă și să sprijine reformele structurale.
La începutul anului 2018, va fi lansată o consultare publică referitoare la viitoarea politică de coeziune. În mai 2018, va fi prezentată propunerea CE pentru cadrul financiar multianual (CFM), urmată de propuneri pentru politica de coeziune de după 2020.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVorbe înţelepte
Articolul următorRecital ofensiv în ploaie