FC Petrolul Ploiești – CS Mioveni, astăzi, ora 18:00

Bogdan Chitic

Odată trecut cu brio examenul din campionat, de la Saelele, de unde FC Petrolul s-a întors cu toate punctele puse în joc, aspect extrem de important în lupta la promovare, găzarii își îndreaptă, acum, atenția asupra jocului din 16-imile Cupei României, cu divizionara secundă CS Mioveni. “O altă competiție, o altă abordare”, așa cum a precizat antrenorul ploieștenilor, Tavi Grigore, cel care va încerca, pe cât posibil, să le ofere o vacanță de iarnă mai scurtă elevilor săi, printr-o calificare în optimile întrecerii, ținând cont că următoarea fază se va desfășura pe 23 noiembrie, la câteva zile după încheierea turului Ligii a III-a.
Aflată în situația echipei care nu are nimic de pierdut, în duelul cu o formație de eșalon superior – ba, dimpotrivă, poate vedea pe ce scară valorică se situează în raport cu un potențial viitor adversar, în sezonul viitor al Ligii a II-a, FC Petrolul va căuta să foloseacă avantajul terenului propriu pentru a mai avansa o etapă în “competiția surprizelor”, așa cum este denumită cupa. “Am urmărit cu atenție ultimele trei meciuri disputate de argeșeni în campionat, le-am studiat punctele forte, dar și pe cele slabe. Vom întâlni o echipă cu jucători valoroși, o echipă bine organizată, dar noi vom face tot ce ne stă în putință pentru a ne califica”, a explicat antrenorul Tavi Grigore.

Avertisment pentru Păun!

Unul dintre jucătorii cu mare experiență în Liga I din lotul Petrolului, Georgian Păun nu se va afla în lotul pentru partida din această seară, exact în ziua în care împlinește 32 de ani. După ce și-a exprimat nemulțumirile pe o rețea de socializare, Păun a fost sărit din schemă de stafful ploieștenilor, care susține că are argumentele necesare în privință luării acestei decizii. “Georgian Păun are o problemă de atitudine, iar prin felul în care se antrenează parcă vrea să ne arate tuturor că nu mai are nimic de învățat în fotbal și că stăpânește absolut tot. Noi, aici, suntem un grup și nu vom face rabat de la nimic pentru a atinge performanța. El este un jucător cu reale calități, dar care nu se pregătește la potențialul maxim”, a explicat Grigore.

Noi parteneri alături de FC Petrolul

După prezentarea parteneriatului cu Veolia, principalul sponsor al echipei, managerii clubului au anunțat, ieri, prin vocea președintelui Cristi Vlad, semnarea a două noi înțelegeri valabile până în vara anului viitor. Este vorba despre firma de electronice și electrocasnice Flanco și de dezvoltatorul imobiliar Impact, branduri importante aflate în premieră într-un parteneriat pe piața sportivă din România.