Marian Dima

În Liga A Prahova au fost câteva mişcări interesante săptămâna aceasta, după trecerea lui Daniel Chiriţă la Petrolul ’95, o altă formaţie din judeţ reuşind două transferuri importante. Este vorba despre CSO Măgura Slănic, care i-a „înregimentat” pe fraţii gemeni Ionuţ şi George Oprea, fotbalişti cu „CV” la nivelul primului eşalon judeţean, unde s-au aflat, an de an, printre golgheterii echipelor la care au activat.
Fraţii Oprea vor debuta pentru noua lor echipă chiar în etapa de astăzi, CSO Slănic mergând pe terenul liderului la zi – CS Blejoi, meci programat începând cu ora 11,00.