Un nou studiu subliniază cum diferite forme de laudă pot promova încurajare pozitivă, în timp ce altele se pot întoarce împotrivă, prin promovarea nesincerităţii, scrie IFL Science.
Potrivit unei serii de două studii realizate de către cercetătorii de la Institutul Ontario pentru Studii în Educaţie, de la Univeristatea din Toronto, copiii lăudaţi pentru că sunt inteligenţi au o tendinţă mai mare de a fi nesinceri şi de a trişa, în speranţa de a-şi menţine imagina pozitivă.
Primul studiu a strâns un grup de copii, cu vârste cuprinse între trei şi cinci ani, sarcina acestora fiind reprezentată de un joc de ghicit. Dacă aceştia răspundeau corect, jumătate dintre ei erau lăudaţi, prin afirmaţia „Eşti atât de inteligent”. Ceilalţi copii erau stimaţi pentru cum au îndeplinit sarcina, prin replica „Te-ai descurcat foarte bine de această dată”.
Această schimbare subtilă în ceea ce era accentuat a fost suficientă pentru a influenţa modul în care copii şi-au perceput activitatea. Oamenii de ştiinţă au părăsit camera şi le-au solicitat copiilor să promită că nu vor trişa, uitându-se la răspunsuri. Privindu-i cu ajutorul unei camere de filmat, au aflat că acei copii care au fost lăudaţi pentru faptul că erau inteligenţi au fost mai tentaţi să acţioneze incorect şi să se uite la răspunsuri.
Al doilea experiment, publicat în „Ştiinţa Dezvoltării”, a plecat de la o premisă similară. Cercetătorii le-au spus anumitor copii că au reputaţia de a fi inteligenţi. Această formă de laudă a fost asociată cu o tendinţă mai crescută de a trişa.
„Lauda este mai complexă decât pare”, a declarat coautorul studiului, profesorul Kang Lee de la Institutul Jackman pentru Studiile despre Copii.