Activitatea Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, care părea să se deblocheze într-un fel, respectă principiul ”la loc comanda”. Că nu e partidu’ convins că rămâne cu pârghiile active, că se mai descoperă câte o incompatibilitate, evocată acum, deși în unele cazuri durează de mult timp, că Stoichiciu își face mai greu lichidarea, că e perioadă de concedii, important este să meargă personalul TESA înainte, nu să se dea drumul repede la un plan prin care numele municipiului Ploiești să și fie ”vizibil” în sport la nivelul naţional al echipelor de seniori!
Nu se prefigurează nimic clar, iar cum activitățile sportive profesioniste ar cam fi trebuit puse la punct pentru noul sezon, până acum, se lasă impresia că, de fapt, nu se vrea cu tot dinadinsul ceva pentru sport. În birouri, timpul trece, leafa merge… Și ce sport să faci cu foști hingheri?