Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că intenţionează să schimbe, în toamnă, legea astfel încât poliţiştii cu vârste mai mici de 47 de ani să nu mai poată ieşi la pensie pe sume considerabile. Carmen Dan a precizat că pentru anomaliile din sistem se va face „un reglaj în doi paşi”: modificările la Legea pensiilor şi cele la Statutul poliţistului. Ministrul a explicat că o corecţie nu e făcută acum pentru că mai sunt şi alte probleme de rezolvat înainte, iar „o abordare heirupistă nu e de succes”, aşteptând observaţiile sindicatelor până în septembrie, când a fost asumat termenul de modificare a legii.
”În mod normal, conform legii pensiilor militare din 2015, vârsta nu ar putea fi mai mică de 47 de ani. Avem un act normativ, vorbesc de Ordonanţa 21 din anul 2016, care modifică nu legea pensiilor, ci statutul poliţiştilor, prin care s-a introdus un mecanism prin care angajatul, dacă i se desfiinţează postul, se reorganizează unitatea în care lucra, putea refuza orice altă funcţie şi putea alege să iasă din sistem cu orice drept de pensie. Asociind această prevedere cu posibilitatea să aibă o pensie cât salariul, sau mai mare, evident că oamenii aleg să plece din sistem la pensie decât să opteze pentru alt loc de muncă în sistem. Aceia (care s-au pensionat recent – n.r.) au folosit această prevedere din 2016, din Statutul poliţiştilor, şi nu Legea pensiilor militare”, a spus Carmen Dan. Rezolvarea situaţiei, a precizat ea, va fi prin modificarea Statutului poliţistului.
„Reglajul pentru a evita plecările din sistem la vârste tinere se va face în doi paşi. Primul pas s-a făcut deja la legea pensiilor astfel încât pensiile să nu fie mai mari decât salariile. Al doilea pas va fi făcut prin modificările la Statutul poliţistului, îndreptând aspectele care au fost introduse anul trecut. Vă asigur că în toamnă, când va fi modificat Statutul poliţistului, această prevedere care dădea această posibilitate legală de ieşire la pensie până la vârsta de 47 de ani să fie revizuită”, a declarat Carmen Dan.