Suprafața contractată pentru irigații în acest an a ajuns la 666.629 hectare, de aproape șase ori mai mare decât anul trecut, iar udările s-au realizat pe 268.000 de hectare, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
„În acest an, suprafața contractată pentru irigații a ajuns la 666.629 hectare, de aproape șase ori mai mare decât anul trecut și au fost realizate udări pe 268.000 de hectare, în general la culturile care sunt încă în vegetație, dar și la culturile duble. La ora actuală sunt în funcțiune 94 de stații de pompare și de repompare, 261 de stații de punere sub presiune, dar și motopompe independente pe canale în jur de 258”, a precizat ministrul Daea.
Șeful MADR a afirmat că la nivel național au fost alimentate cu apă în acest an aproape 1.700 de kilometri de canale de irigații, „o Dunăre și jumătate”, apa fiind pusă gratuit la dispoziția fermierilor.
„Avem 1.690 de kilometri de canale umplute cu apă pe care o furnizăm gratuit fermierilor, o Dunăre și jumătate. Dacă din Dunăre avem umplute canale pe 1.047 de kilometri, din Siret pe 120 de kilometri, din Prut 122 de kilometri, din lacuri de acumulare 138 de kilometri, iar din alte râuri 238 de kilometri”, a subliniat Petre Daea.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are ca obiectiv realizarea, până în 2020, a unor sisteme de irigații care să acopere o suprafață agricolă de două milioane de hectare. În opinia ministrului Daea, „numai canalele de irigații care trebuie refăcute, recalibrate și racordate la sistem, puse cap la cap, înseamnă drumul de aici până la Berlin și înapoi”.
Fondurile bugetate pentru anul 2017 se ridică la peste 1,41 miliarde de lei pentru refacerea unui număr de 40 de amenajări de irigații, care vor acoperi după finalizare circa 1,3 milioane de hectare.
România prezintă un risc considerabil față de schimbările climatice, zonele cele mai afectate fiind situate în partea de sud, sud-est și est a țării, conform rapoartelor internaționale relevante și analizelor efectuate de Administrația Națională de Meteorologie.
Seceta, inundațiile și alte probleme legate de schimbările climatice au un impact semnificativ asupra stabilității producției și a securității alimentare naționale, iar lipsa unei infrastructuri adecvate contribuie la limitarea oportunităților de dezvoltare economică în pofida existenței potențialului din agricultură.
Studiile realizate în domeniu au estimat că România a suferit pierderi anuale medii legate de vreme în sumă de 8,45 de miliarde de dolari (0,26 procente din PIB), în perioada 1980 – 2011, din care 34 de procente au fost legate de secetă, se arată într-un document publicat pe site-ul MADR privind reabilitarea infrastructurii principale de irigații.
Sistemele de irigații din România au fost construite până în anul 1990, suprafața amenajată pentru irigații ocupând circa 22% din suprafața agricolă a țării și circa 34% din suprafața efectivă este de numai 823.000 hectare.
Potrivit documentului, amenajările de irigații din România sunt într-un stadiu avansat de degradare, iar pe 75% din suprafața acestora irigațiile nu sunt funcționale, iar cele funcționale sunt ineficiente din punct de vedere al consumului de apă și energie și costisitoare pentru fermieri.