Preşedintele Klaus Iohannis a participat ieri la deschiderea festivităţilor de Ziua Marinei, unde a vorbit despre Planul de înzestrare a Armatei Române, dar şi despre eforturile pe care statul român le face pentru ca rolul Mării Negre să fie recunoscut la nivelul NATO şi al Uniunii Europene. „Un stat nu poate fi cu adevărat puternic dacă nu are capacitatea de a-şi proteja cetăţenii şi de a le asigura securitatea. Avem nevoie de o armată înzestrată şi pregătită să facă faţă cu succes provocărilor actuale, şi aceasta implică eforturi deosebite în ceea ce priveşte dotarea şi modernizarea. În acest sens, acordul politic cu privire la alocarea pentru următorul deceniu, începând din acest an, a 2% din bugetul naţional pentru Apărare şi aprobarea «Planului de înzestrare a Armatei României 2017 – 2026» transmit un semnal puternic de responsabilitate”, a declarat Klaus Iohannis. Preşedintele a afirmat că zona Mării Negre este una cu importanţă strategică din punct de vedere militar, politic, economic, cultural şi social.
„Avem datoria de a transforma întregul potenţial al acestei regiuni în avantaje reale pentru România. În arealul Mării Negre ne confruntăm cu provocări de securitate din ce în ce mai complexe şi mai volatile, precum şi cu un grad sporit de impredictibilitate şi incertitudine. În actualul context, România îşi asumă şi mai activ profilul de stat puternic şi de actor regional relevant. Suntem un pilon de stabilitate şi furnizor de securitate în regiune. Depunem eforturi consistente pentru ca rolul Mării Negre şi importanţa sa strategică să fie recunoscute la nivelul NATO şi al Uniunii Europene”, a mai spus acesta. Festivităţile organizate de Ziua Marinei Române au început la ora 10.00, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, unde erau aşteptaţi peste 10.000 de spectatori. Forţele Navale Române au ales, în premieră, ca anul acesta să celebreze Ziua Marinei Române alături de publicul larg, deschizând întreaga faleză din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa. Deschiderea falezei din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa reprezintă o premieră în istoria organizării acestui spectacol naval. Potrivit reprezentanţilor Statului Major al Forţelor Navale, în desfăşurarea evenimentelor pregătite pentru ieri au fost implicaţi 3.000 de militari de la Forţele Navale, în timp ce forţele aliate – Statele Unite şi Marea Britanie – au fost prezente cu un avion de căutare a submarinelor, respectiv cu avioane Typhoon cantonate în prezent la baza de la Mihail Kogălniceanu.