Uniunea Salvaţi România va organiza în luna octombrie un referendum intern în cadrul căruia membrii de partid se vor exprima cu privire la oportunitatea ca USR să colaboreze sau chiar să fuzioneze cu platforma România 100, condusă de fostul premier Dacian Cioloş. ”Această întrebare va da un mandat Biroului Naţional să înceapă o serie de discuţii formale cu platforma România 100 care să conducă spre o alăturare a celor două forţe politice. Mecanismul referendumului intern am văzut că funcţionează şi membrii partidului vor să fie consultaţi şi implicaţi în deciziile majore ale partidului. Undeva la începutul lui octombrie se va întâmpla referendumul”, a declarat deputatul USR Ionuţ Moşteanu. Întrebarea la care vor răspunde membrii USR va fi: ”Sunteţi de acord ca Biroul Naţional al USR să iniţieze procesul de negociere cu platforma România 100 şi echipa Cioloş pentru colaborarea/fuziunea celor două structuri?”, variantele de răspuns propuse fiind ”da” şi ”nu”. Referendumul se va desfăşura după modelul utilizat în cazul referendumului privind poziţionarea USR în ceea ce priveşte redefinirea familiei.
După referendum ar urma ca Biroul Permanent al formaţiunii să stabilească paşii următori. Preşedintele interimar al USR, Elek Levente, a lansat luni un apel la Nicuşor Dan pentru revenirea în partid, acesta din urmă afirmând că se va întoarce doar atunci când convingerile sale vor fi identice cu cele ale formaţiunii, fostul lider luând în calcul şi formarea unui nou partid. „Eu i-aş face un apel să revină în partid. Nicuşor Dan este cea mai importantă persoană din partid şi locul lui este alături de noi”, a declarat Elek Levente. Nicuşor Dan a afirmat că nu se va întoarce într-un partid care se poziţionează altfel decât în campania electorală, singura condiţie pentru a reveni în USR fiind doar ca formaţiunea să „reconsidere” referendumul intern. „Nu revin într-un partid care, în mod oficial, se poziţionează într-o direcţie sau alta, altfel decât am spus în campania electorală. Mă voi întoarce eventual în USR în momentul în care un for de conducere spune că pe chestiunea asta divizivă partidul nu are o poziţie. Dacă la un moment dat partidul reconsideră şi, pe chestiunea asta divizivă, spune că nu are o poziţie unitară ca partid, da”, a declarat Nicuşor Dan.