Începând de astăzi, la Brazi, se vor desfăşura întrecerile contând pentru Cupa Comunei Brazi – întrecere prilejuită de sărbătoarea de Sfinta Maria, găzduită în ultimii ani în această comună.
În cadrul celei de a VII-a ediţii vor fi două turnee juvenile: la fotbal, astăzi, respectiv, chiar pe 15 august, la handbal.
În cadrul întrecerii fotbalistice, va avea loc un turneu rezervat Juniorilor ”A” (fotbalişti născuţi în anul 1998 şi mai mici), la care vor participa, începând cu orele 9,00, echipele CS Brazi, Astra, Progresul Drăgăneşti şi Prahova Tg. Vechi, toate meciurile fiind găzduite de terenul din Brazi – sat.
Apoi, în întrecerea rezervată handbaliştilor, pe segmentul de vârstă al juniorilor III- (handbalişti nascuţi în anul 2003 şi mai mici), marţi 15 august, de la ora 9,00, în Sala Polivalentă Brazii de Sus, echipele CS Brazi, Steaua Bucureşti, Tricolorul Breaza şi CSO Mizil se vor întrece pentru trofeul pus în joc.
Cu ocazia turneului de handbal, componenţii echipei de juniori A ( I) CS Brazi vor primi din partea clubului tricourile de vicecampioni naţionali la Handball Beach, o performanţă cu totul remarcabilă pe care handbaliştii din Brazi au obţinut-o recent la Mamaia.