N.Dumitrescu

 Administraţia prahoveană continuă să sprijine cu fonduri primăriile, în baza parteneriatelor încheiate între cele două părţi, sprijin fără de care investiţii aflate în derulare nu ar putea să se finalizeze.Astfel, la şedinţa Consiliului Judeţean Prahova care a avut loc marţi, cel mai important proiect care a fost aprobat a fost cel care vizează alocarea, în baza unor contracte de asociere care vor fi încheiate cu 97 dintre cele 104 unităţi administrativ-teritoriale, a peste 20 de milioane de lei în vederea realizării unor obiective de interes public. De aceste fonduri vor beneficia atât primării din mediul urban, cât şi din mediul rural, fiind vorba despre investiţii la spitale, centre SMURD, amenajări şi reparaţii de drumuri şi trotuare, modernizări la instituţii de învăţământ, amenajarea  de cămine culturale etc.

Marţi, aleşii judeţeni au aprobat, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Prahova, şi proiectul de hotărâre ce vizează asocierea administraţiei judeţene cu zeci de localităţi în vederea realizării unor obiective de interes public, precum şi sumele care reprezintă contribuţia la finanţarea acestora de la bugetul judeţului, pe anul în curs. În baza unor contracte de asociere care vor fi încheiate cu 97 dintre cele 104 localităţi ale judeţului, administraţia judeţeană prahoveană alocă peste 20 de milioane de lei pentru realizarea unor obiective considerate a fi de interes public. “Pentru contractele de asociere care se vor încheia cu 97 localităţi în vederea realizării obiectivelor de interes public, judeţul Prahova alocă suma de 20.493.000 de lei, iar pentru lucrări în continuare pentru care există contracte de asociere încheiate cu o localitate se va aloca suma de 400.000 de lei”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat marţi, de departe cel mai important aflat pe ordinea de zi.
3-aAnalizând lista de obiective care au primit finanţare, se observă că acestea sunt din toate domeniile – de la sănătate până la infrastructură – în cazul unora banii fiind mai mult decât necesari, în lipsa lor lucrările riscând să fie sistate, după cum a confirmat, în timpul şedinţei, şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova. Concret, 100.000 de lei au fost alocaţi pentru achiziţia unui ascensor la Spitalul de ortopedie şi traumatologie din Azuga, la Comarnic – 250.000 de lei, necesari pentru amenajări exterioare la Centrul SMURD, clinica medicală şi spaţiile de cazare, la
Sinaia – 200.000 de lei pentru continuarea lucrărilor la construirea noului spital orăşenesc, la Gherghiţa – 250.000 de lei pentru înfiinţarea unui centru SMURD, 200.000 de lei – pentru realizarea proiectului tehnic ce vizează amenajarea unei camere de gardă în cadrul Spitalului orăşenesc din Urlaţi, aceeaşi sumă fiind aprobată şi pentru extinderea clădirii în care amenajată Secţia de pediatrie a Spitalului orăşenesc din Vălenii de Munte, iar 100.000 de lei au fost alocaţi la Balta Doamnei, în vederea construirii unui centru pentru situaţii de urgenţă. Fonduri au fost alocate şi pentru lucrări de infrastructură, pe lista beneficiarilor fiind atât localităţi urbane, precum Câmpina – pentru reabilitare Şosea Paltinu; Băcoi – pentru strada Postăvarului; Breaza – pentru drumurile judeţene 101 R, 207 şi 710, Buşteni – reparaţii la două străzi şi la terenul de sport aflat pe str. Telecabinei, dar şi localităţi din mediul rural. De asemenea, având în vedere că nu mai este mult şi începe noul an şcolar, au fost alocate fonduri şi pentru finalizarea unor lucrări începute la o serie de unităţi de învăţământ din judeţ, investiţiile fiind mai mult decât obligatorii, având în vedere că sunt necesare în vederea obţinerii avizelor de funcţionare, inclusiv cele solicitate de ISU. În acest caz este vorba despre şcolile din Tinosu, din satul Magula, comuna Tomşani, din satul Dârvari, comuna Valea Călugărească, din satul Vadu Părului, comuna Albeşti Paleologu, dar şi Fulga, Măgureni, Rîfov, Secăria. Nu în ultimul rând, alocări financiare au fost aprobate şi pentru amenajarea unor locuri de joacă, pentru înfiinţarea şi extinderea de reţele de apă şi de canalizare, pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public, pentru amenajarea unui sens giratoriu la Albeşti Paleologu, pentru amenajarea de cămine culturale sau săli de festivităţi, pentru îmbunătăţiri şi reabilitări necesare la clădirile în care funcţionează activitatea unor primării, aşa cum este cazul la Cocorăştii Colţ, Dumbrăveşti, Scorţeni, în timp ce pentru Primăria Jugureni s-au aprobat fonduri pentru captarea unui izvor în vederea asigurării cu apă potabilă a comunei.