Potrivit preşedintelui Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu. angajaţii din administraţia publică centrală ameninţă că vor protesta începând din luna septembrie, fiind nemulţumiţi de prevederile legii salarizării. Acesta a declarat, pentru Mediafax, că angajaţii din administraţia centrală sunt nemulţumiţi pentru că tot ceea ce s-a promis nu se pune în aplicare prin noua lege a salarizării, exemplificând prin sporul de condiţii deosebite, care este programat a fi acordat abia prin 2022.
Totodată, potrivit lui Oprescu, pentru anumite categorii care trebuiau să beneficieze de salarizare conform legii la nivelul aparatului central, cum ar fi cei din ANAF, automat nu se aplică majorările pentru că există o hotărâre de guvern care spune că în anul 2017 salariile rămân aceleaşi. Sebastian Oprescu a precizat că la nivel central nu s-a rezolvat nimic din punct de vedere al salarizării. „Aceste tensiuni cu siguranţă se vor transforma în acţiuni de protest. Sunt anumite instituţii publice care au sistat acele proteste spontane, cum au fost colegii de la finanţele publice, dar sunt şi colegi care au avut organizate acele acţiuni de protest. Atât timp cât nu s-a pus în practică tot ceea ce au hotărât de comun acord la negocieri, este firesc ca aceste proteste să se reia din faza în care au rămas. Ele se vor derula în primul rând prin pichetări, mitinguri, dar şi cu oprirea activităţii în totalitate, cum s-a întâmplat cu acele proteste spontane din finanţele publice. Din prima decadă a lunii septembrie, mă refer aici la primele 10 zile, când de altfel toată lumea vine la serviciu”, a declarat preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu. Acesta a mai precizat că angajaţii din administraţia fiscală nu vor mai lucra în weekend-uri, începând cu luna septembrie.