Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș va găzdui, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, precum și a Principesei Maria, sâmbătă, 29 iulie, la ora 12, o slujbă de pomenire la împlinirea unui an de la trecerea Reginei Ana la cele veşnice, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I. Slujba religioasă va fi oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului. De asemenea, se va alătura Preasfinţia Sa
Cornel Damian, episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București. Toți cei care doresc să se închine la mormântul Reginei Ana sunt bineveniți, accesul publicului fiind permis în faţa Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale din Curtea de Argeș. Regina Ana a încetat din viață în ziua de 1 august 2016, în spitalul din Morges, în Elveția.