“Liniştea” primului pas din proiectul “Petrolul” – faza pe judeţ pare să se fi dus! Pe la colţuri înep să apară strategii, zvonuri, idei, evoluţia, în general, fiind una care poate da efecte neprevăzute acum.
Doar săptămâna trecută s-a aruncat pe piaţă posibilitatea apariţiei unui sponsor nou (care nu e de înţeles de ce e dezbătută cu frică, pentru că, scopul, până la urmă, idealul, ar fi ca acest proiect să fie susţinut de 10-20 de sponsori, nu unul), a unui preparator fizic spaniol, dintre foştii asistenţi ai lui Contra (probabil că va veni un moment în care va trebui să se accepte şi faptul că anumite “vremuri” au alţi oameni, deşi, sunt argumente că acest lucru nu e drept, tot timpul), iar posibila apariţie a lui Geraldo la echipă a lăsat şi ea loc de “polemică” între cei care au jucat şi au promovat din Liga A! Şi vor mai fi şi altele… Aşa e la fotbal! Doar cei puternici, adaptabili unui sistem care este departe de a fi perfect şi care mai au şi puţin noroc vor progresa!