Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat ieri că, împreună cu ministrul de Interne, Carmen Dan, va organiza marți o videoconferință cu prefecții, președinții de Consilii județene și reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică și ai medicilor de familie din toate județele pentru mobilizarea autorităților locale în campania de informare și susținere a vaccinării împotriva rujeolei (ROR), potrivit Agerpres. „Mâine (n.n. – astăzi), la ora 13,00, Ministerul Sănătății, împreună cu Ministerul de Interne, vom avea o videoconferință cu prefecții, președinții de Consilii județene, directorii Direcțiilor de Sănătate Publică și reprezentanți ai medicilor de familie din toate județele. Autoritățile locale, primăriile vor fi invitate să se implice în campania de vaccinare împotriva rujeolei”, a declarat ministrul Sănătății, precizând că sunt 400.000 de vaccinuri ROR în stoc.
Autoritățile locale vor trebui să identifice copiii nevaccinați, precum și locațiile unde aceștia vor fi imunizați efectiv, acolo unde nu există unități medicale. De asemenea, acolo unde nu există personal medical, se va apela la voluntari.
Vor fi vaccinați copiii care nu au fost imunizați împotriva rujeolei, cu vârste între nouă luni și 9 ani, acestea fiind grupele de vârstă cele mai afectate de epidemie.
La un interval de două săptămâni se vor face evaluări în județe, iar acolo unde lucrurile nu evoluează, unde sunt în continuare probleme vor fi luate măsuri, a precizat ministrul Sănătății. Numărul total de cazuri de rujeolă confirmate în România până vinerea trecută este de 8.017, în creștere cu 370 față de săptămâna 3 – 9 iulie, când erau raportate 7.647, potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe cazuri – 1.214 – au fost înregistrate în județul Timiș, 1.109 – în Caraș Severin, 999 – în Arad, iar cele mai puține în Maramureș – două, Botoșani – trei, Vrancea și Constanța – câte patru. Au fost înregistrate 31 de decese.
Cele 31 de persoane care au murit din cauza rujeolei erau din: Timiș – opt, Arad – șase, Dolj – șase, Caraș Severin – trei și câte una din județele Bihor, Cluj, Călărași, Satu Mare, Vaslui, Galați, Mureș și din București.