N. D.

Exercițiul Saber Guardian 2017- cel mai mare exercițiu desfășurat în regiunea țării noastre – are cuprins, în programul stabilit de Comandamentul Forţelor Armate ale SUA din Europa, opriri şi în Prahova, în două localităţi – la Sinaia şi Ploieşti.
Astfel, ieri, la Sinaia a avut loc o ceremonie de depunere de coroane la Monumentul din Piaţa Vulturii Libertăţii – dedicat aviatorilor americani căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial pe teritoriul României, şi la Cimitirul de onoare al eroilor din Primul Război Mondial. De asemenea, tot ieri, la sediul Instituţiei Prefectului Prahova a fost primită o delegatie militară româno–americană, formată din militari americani specialişti în Afaceri Civile (US Civil Affairs) şi specialişti în cooperare civili – militari de la Batalionul 1 CIMIC al Statului Major al Forţelor Terestre Române. Vizita delegaţiei a avut caracter de informare – documentare şi a vizat promovarea parteneriatului româno – american. La întâlnire au participat prefectul şi subprefectul judeţului Prahova, comandantul Garnizoanei Ploieşti, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi ai Primăriei Municipiului Ploieşti. Vizita a avut loc şi în contextul organizării, astăzi, cu începere de la ora 10,00, în parcarea dintre Palatul Administrativ şi Palatul Culturii, a unei expoziţii de vehicule militare aflate în dotarea forţelor armate din Statele Unite ale Americii şi din România. Exerciţiul multinaţional Saber Guardian 2017 (SG17) este planificat de Comandamentul Forţelor Armate ale SUA din Europa (USEUCOM) şi este condus de Forţele Armate ale SUA din Europa (USAREUR). Exerciţiul a început pe data de 8 iulie şi se va finaliza pe data de 22 iulie, fiind organizat anual – începând din 2013 până în prezent – prin rotaţie, pe teritoriile naţionale ale Bulgariei, României şi Ungariei.
SG17 vizează activități de relaționare ale militarilor români și americani cu autoritățile și comunitățile locale, în perioada 11-14 iulie, în garnizoane aflate pe itinerariile de deplasare către poligoanele și raioanele de dislocare. Ei fac parte din Regimentul 2 Cavalerie din Statele Unite ale Americii și din Brigăzile Multinațională Sud-Est din Craiova și Vânători de Munte din Brașov, militarii organizând expoziții de tehnică sau ceremonii militare.
În total, în regiunea Mării Negre se vor desfășura, în acest an, 18 exerciții internaționale, la care vor participa aproximativ 40.000 de militari, SG17 fiind cel mai mare și mai complex dintre acestea. Împreună, aceste exerciții urmăresc să demonstreze capabilitățile întrunite și multinaționale superioare ale SUA, aliaților și partenerilor și evidențiază coeziunea, unitatea și solidaritatea acestora în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni.