Petre Apostol

9-bCu ocazia desfăşurării concursului de şah rapid Cupa „1 Iunie”, la Ploieşti, au avut loc şi evenimente speciale, prin care organizatorii au încercat să promoveze într-o manieră mai specială sportul minţii. Competiţia a fost organizată de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Prahova, împreună cu Asociaţia de Şah Prahova şi cu Clubul Sportiv Universitar Ploieşti.
9-cÎntrecerea s-a desfăşurat la Doroftei Pub, localul fostului campion mondial de box devenind un spaţiu deja tradiţional pentru concursurile de şah. Au fost prezenţi 104 sportivi de performanţă cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani, directorul de turneu a fost Constantin Ţurlea, iar arbitrajul a fost asigurat de către arbitrul internaţional Radu Cătălin Chirilă, Delia Duca şi Dariana Didiliuc, ajutaţi de Andrada Popa şi Dragoş Catereniuc. S-au derulat şapte runde, învingător fiind Sergiu Herea, de la CSM Ploieşti.
În cadrul evenimentului, fostul campion mondial de box Leonard Doroftei a provocat-o la o partidă de şah cu mănuşile de box pe Miss Universe România din 2012, Delia Duca. În plus, 40 de sportivi au avut ocazia să ia parte la un simultan de şah cu marele maestru internaţional Vlad Jianu, care a durat mai bine de trei ore şi jumătate. Iar patru dintre sportivii de performanţă au reuşit să încheie cu remiză, anume Emilia Coman, Cătălina Popa, Maria Moş şi Mario Berechet.

Clasamentul general:
Locul I – Herea Sergiu, CSM Ploieşti, 6,5 puncte din 7 partide;
Locul II – Sandu Marian Cătălin, CSM Ploieşti, 6 puncte din 7 partide;
Locul III – Şerban Cristian Ştefan, CS Universitar Ploieşti, 6 puncte din 7 partide;
Locul IV – Negulescu Alexandru, CS Carpaţi Sinaia, 6 puncte din 7 partide;
Locul V – Berechet Ştefan Mario, CS Palatul Copiilor Buzău, 6 puncte din 7 partide.
Clasamentul feminin:
Locul I – Coman Emilia Florentina, CSM Bucureşti, 5,5 puncte din 7 partide;
Locul II – Nistor Valentina, CS Petrolul Ploieşti, 5 puncte din 7 partide;
Locul III – Stanciu Andreea Briana, CS Otopeni, 5 puncte din 7 partide;
Locul IV – Moş Maria Magdalena, CS Petrolul Ploieşti, 5 puncte din 7 partide;
Locul V – Popa Cătălina Elena, CS Universitatea de Vest Timişoara, 5 puncte din 7 partide.