F.T.

Doi minori din Câmpina, fiecare în vârstă de 12 ani, au făcut un gest care îi poate lăsa pe mulți dintre noi mască: au găsit pe o stradă din municipiu “o sumă considerabilă de bani și, fără să ezite nici măcar un minut, s-au prezentat direct la poliție cu banii” (comunicat IPJ Prahova).
“Nu mică le-a fost mirarea polițiștilor când cei mici au scos un fișic cu bani împachetați într-o bucată de hârtie. Trecând la numărarea banilor au constatat că este vorba despre 3200 lei. Cei mici le-au povestit polițiștilor că, în timp ce se plimbau cu bicicletele pe strada Zânelor din municipiu, au găsit banii în parcarea din spatele unui bloc. Din verificări a rezultat că suma de bani aparține administratorului unei societăți comerciale”, au mai precizat, într-un comunicat de presă, reprezentanții poliției prahovene. Concluziile vizavi de acest gest urmează să le tragă fiecare dintre noi…