F. T.

Ieri dimineață, în jurul orei 6,30, pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de lemne din Puchenii Mari, flăcările întinzându-se și la o clădire învecinată, unde se fabrica teracotă.
Conform unui comunicat al ISU Prahova, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate 19 echipaje de pompieri militari, printre acestea numărându-se trei de stingere, unul de prim ajutor medical și unul de primă intervenție și comandă.
“În momentul sosirii echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 130 mp, cu degajare de fum şi o cantitate mare de materiale combustibile, adică aproximativ 40 de metri cubi de lemn de foc. Pentru localizarea incendiului, pompierii militari au acționat aproximativ o oră şi jumătate, realizându-se culoare pentru a limita și împiedica propagarea focului”, a precizat Raluca Vasiloaie, purtător de cuvânt al ISU Prahova.
Pompierii prahoveni au reușit să salveze clădirea în care se lucra teracota și aproximativ jumătate din cantitatea de lemn depozitată în hală. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la un dispozitiv de tăiat lemne improvizat.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentOful cititorului
Articolul următorCURIER ECONOMIC