Rezervele valutare ale BNR – în scădere

Conform unui raport al BNR, citat de Infolegal.ro, rezervele valutare ale instituției au scăzut în luna mai a acestui an cu 477 de milioane de euro în comparație cu aprilie, ajungând la 35,483 de miliarde de euro.
În același raport se mai arată, că în cursul lunii mai, au avut loc intrări de 541 de milioane de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene etc. În același timp, de la rezervă au ieșit 1,018 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

 

Randamentele medii la titlurile de stat, tendință descrescătoare

Randamentele medii la titlurile de stat au continuat în luna mai tendinţa de scădere care a început să se contureze din aprilie, după trendul ascendent din primul trimestru, scrie Ziarul Financiar.
Cea mai mare scădere s-a remarcat în cazul randamentului la obligaţiunile pe zece ani, iar economiștii își pun întrebarea “cum vor evolua randamentele în vara acestui an, având în vedere că Ministerul Finanţelor va avea o misiune destul de dificilă în condiţiile în care are două vârfuri de plată în iunie şi în iulie” câtă vreme, “ în iunie ajung la maturitate titluri de circa nouă miliarde de lei, iar în iulie, statul va avea de acoperit scadenţe de opt miliarde de lei”.