Violeta Stoica

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) – principalul responsabil pentru creșterea siguranței rutiere, prin realizarea de investiții care să reducă numărul accidentelor – a demarat, de mai bine de cinci ani, procedurile pentru eliminarea așa-numitelor “puncte negre” de pe cel mai circulat drum național din țară – DN1.
Despre eliminarea punctelor negre de pe traseul celui mai circulat drum național din țară s-a vorbit de mulți ani, realizându-se studii, venindu-se cu statistici îngrijorătoare referitoare la accidentele rutiere grave care se produc pe DN1. Până acum, CNAIR nu a reușit să demareze niciun proiect referitor la modernizarea infrastructurii privind creșterea siguranței rutiere pe DN1, singurul pas făcut pe raza județului Prahova fiind acela al creării unui sens giratoriu în zona benzinăriei Lukoil pentru reducerea numărului sporit de accidente rutiere din ultima perioadă din acel punct. Celelalte puncte negre pentru care s-au realizat proiecte și au fost contractate lucrările rămân la fel: în așteptarea investițiilor.

Peste o sută de zone cu risc major de accidente au fost semnalate de reprezentanții Poliției Rutiere la nivel național, “punctele negre” fiind – în fapt – sectoarele de drumuri pe care, pe o perioadă de cinci ani și pe o distanță de maximum un kilometru, s-au produs peste 10 accidente rutiere grave cu tot atâtea victime.
Drumul Național 1 are în continuare, în ciuda amplasării de parapete separatoare de sens, zone în care se petrec des evenimente rutiere, multe dintre acestea mortale.
Potrivit unei situații publicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în această lună încă nu se rezolvaseră problemele privind contractele de execuție a lucrărilor de modernizare a infrastructurii privind siguranța rutieră pe DN1 în punctele Sinaia și Potigrafu. În cazul lotului 1-Sinaia, contractul a fost reziliat, existând intenția de reluare a unor proceduri de achiziție în acest sens, fiind estimat ca termen de începere a lucrărilor primul semestru al anului 2018. Nici contractul privind punctele negre de la Săftica, Ciolpani și Potigrafu (ultimul fiind singurul pe raza județului Prahova) nu are o soartă mult diferită de a celui de la Sinaia, pentru că a fost nevoie de refacerea auditului de siguranță rutieră, iar lucrările ar putea să înceapă anul acesta.

Combinaţie letală între lipsa investiţiilor şi agresivitatea în trafic

Agresivitatea în trafic este – alături de consumul de alcool – una dintre cauzele apariției evenimentelor rutiere grave soldate cu morți sau cu răniți. Potrivit Poliției Române, numai anul trecut au fost înregistrate peste 27.700 de infracțiuni contra siguranței circulației rutiere. 8.687 de accidente grave de circulație au avut loc în anul 2016, la nivel național, soldate cu 1.915 morți și 8.284 de persoane rănite grav în urma evenimentelor rutiere.
În județul Prahova, printre cauzele generatoare de accidente rutiere grave s-au aflat neadaptarea vitezei la condițiile de trafic și neacordarea de prioritate altor vehicule aflate în circulație pe drumurile publice. Conform unui raport realizat de IPJ Prahova aferent activității de anul trecut, pentru abaterile contravenționale constatate de polițiștii rutieri au fost aplicate 96.019 sancțiuni, dintre care 33.095 pentru depășirea vitezei legale. Tot anul trecut, reprezentanții Poliției Rutiere Prahova au reținut aproape 4.700 de permise de conducere.

ACC DN 1
Deși pare ciudat la prima vedere, unul dintre cei mai cunoscuți piloți de raliu din România, Titi Aur, este în prezent unul dintre luptătorii împotriva celor care au tendința de a conduce agresiv, șoferii vitezomani sau cei care nu respectă întotdeauna regulile de circulație provocând deseori adevărate catastrofe pe drumurile publice.
Anul acesta, în colaborare cu Poliția Rutieră și cu Autoritatea Rutieră Română, Academia Titi Aur realizează o serie de evenimente în cadrul campaniei “Viața e a ta”, care are drept obiectiv reducerea numărului de accidente rutiere, în special acelea în care sunt implicați tineri cu vârsta între 18 și 24 de ani.
Scopul campaniei derulate de Academia Titi Aur – aflată în apropiere de București și la câteva zeci de kilometri de Ploiești – este acela de a trage un semnal de alarmă asupra cauzelor generatoare de accidente rutiere în România, arătând importanța cursurilor de conducere defensivă pentru fiecare conducător auto, dar în special pentru tinerii deținători de permis de conducere, cu vârste cuprinse între 18 și 24 ani, categorie de vârstă pentru care accidentele auto reprezintă la nivel mondial prima cauză de apariție a decesului. Potrivit reprezentanților Academiei Titi Aur, printre motivele principale din cauza cărora se petrec accidentele rutiere printre tineri se află folosirea telefonului mobil în timp ce conduc, alcoolul, viteza sau agresivitatea în trafic.
Pe de altă parte, spun reprezentanții școlii lui Titi Aur, tinerii nu sunt suficient de pregătiți și nu știu să controleze autoturismul sau să conducă preventiv, iar autoritățile române nu înțeleg deocamdată importanța majoră a cursurilor de condus defensiv,
cursuri care în multe state europene sunt obligatorii.